Cu cine a fost căsătorită Rona Hartner. Artista a trecut prin două divorțuri

Rona Hartner a trecut prin două căsnicii.

Rona Hartner va rămâne în memoria tuturor drept una una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe și cântărețe din țara noastră. Vedeta a traversat numeroase încercări în viața sa, de la căsnicii eșuate până la boala care i-a adus sfârșitul. În 2007, Rona Hartner l-a întâlnit pe Rocco Sedano, care a devenit soțul ei și tatăl fiicei sale.


Rona Hartner a fost căsătorită de 2 ori

Relația lor a evoluat rapid, devenind părinți în prima lună a anului următor. Cu toate acestea, în ianuarie 2009, la puțin timp după nașterea fiicei lor, Rita Sumalya, cei doi soți au decis să divorțeze, având motive bine întemeiate. Dansatorul argentinian avea probleme din cauza geloziei exagerate și a refuzat să se căsătorească religios cu artista, generând astfel neînțelegeri între ei.

După căsnicia cu Rocco Sedano, Rona Hartner și-a găsit fericirea alături de cel de-al doilea soț al ei, Herve Camilleri. Cei doi s-au căsătorit în 2021, însă, doi ani mai târziu, artista anunța divorțul.


De ce a divorțat artista de al doilea soț

De asemenea, artista a publicat și un video pe contul său de YouTube, acolo unde a precizat că a fost o perioadă confuză pentru ea. 

„N-am mai vrut să mint, să spun că totul este în regulă. N-am vrut să creadă lumea că sunt insensibilă. A fost o perioadă foarte confuză și trebuie să recunosc că suntem foarte afectați toți când se termină o relație. Eu și cu Herve aveam un proiect și odată cu relația, am pierdut și acest proiect.'

Invitată online în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea', Rona Hartner a făcut o serie declarații cu privire la divorțul de soțul ei, Herve Camilleri.

„Eu sunt foarte fericită că m-am despărțit. (…) Pe cât era de bine, pe atât era de rău. Ideea este că noi ne-am înțeles [perfect], focuri de artificii, muzică, aceleași gusturi, ne înțelegeam bine din toate punctele de vedere. Problema este că, după căsătorie, am numărat la un moment dat scandalurile, am avut 55 de certuri într-un an. Cred că a intrat un spirit, un duh de zâzanie și nu s-a mai putut găsi niciun fel de echilibru. (…) Din nimic ne luam. Ne-am certat o săptămână întreagă o dată fiindcă eram de acord cu el. Într-o dimineață mi-a zis ceva, i-am zis că sunt de acord și s-a supărat pe mine timp de o săptămână. Pe urmă am încercat să-l contrazic și tot s-a supărat, deci n-am mai știut cum s-o dau. Atunci am zis că divorțez. Aveam totul ca să fim fericiți. Făceam muzică împreună, aveam studio, lumea ne iubea, casă pe malul mării. La un moment dat erau certuri care se repetau, se repetau, până când am zis că nu se poate. Au început după nuntă, de aceea am fost foarte surprinsă. (…) Reglăm chestiile administrative și, când vom fi pregătiți, vom vorbi un pic din nou', a declarat Rona Hartner în emisiunea „Vorbește Lumea' de la Pro TV.

Citește și:
Anunțul făcut de Alexia Eram după 7 ani de relație cu Mario Fresh: „Aștept inelul!’

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people