Cu ce se ocupă acum Bogdan Vlădău, după ce s-a retras din televiziune: „Învăț de la cei mai buni”

După ce s-a retras din lumina reflectoarelor, Bogdan Vlădău a ales calea spiritualității.

Bogdan Vlădău s-a retras de ceva timp din lumina reflectoarelor și s-a concentrat asupra laturii sale spirituale. Soțul Ginei Chirilă a descoperit mai multe aspecte ale acestei lumi și în ultimii ani viața sa s-a schimbat semnificativ. Fascinat de practicile șamanismului, a încercat toate metodele și acum îi ghidează și pe alții pe această cale pe care a ales-o.


Cu ce se ocupă Bogdan Vlădău

Fostul model s-a arătat atras de latura spirituală a vieții. În prima fază, el a fost atras de ortodoxie, dar mai apoi a trecut la șamanism. Totuși, în anul 2020, după ce a participat la emisiunea Survivor România, interesul său pentru șamanism s-a intensificat. Acesta a ajuns să descopere și să încerce diverse practici specifice acestei religii într-o călătorie în Amazon, iar fascinația sa a crescut în mod semnificativ. Acum. Bogdan Vlădău organizează retreat-uri în jungla amazoniană.


De fapt de când eram mic am avut așa o înclinație către spiritualitate. Am avut senzația și simțeam cumva că trebuie să fie mai mult decât ce vedem noi cu ochiul liber. Dincolo de lumea asta materială suntem și energie, suntem și spirit și așa mai departe. Deci a început cumva de când eram mic, după aceea am început și am intrat mai profund în lumea asta prin ortodoxie. Am fost la muntele Athos de câteva ori, după care am ajuns la șamanism, am ajuns și în Amazon, acolo am făcut practici cu șamanii, cu mai multe plante și remedii pe care le au ei acolo. Cam așa a început drumul. Acum, de câțiva ani, deja organizez eu retreat-uri acolo, duc oameni din România cu precădere, dar din toată lumea, în general. Am avut oameni și din Costa Rica„, a declarat Bogdan Vlădău, potrivit impact.ro.

Bogdan Vlădău a fost atras de această lume, iar acum își dedică mare parte din timp pasiunii sale noi. Partenerul Ginei își planifică deja următoarele retreat-uri și are în vedere noi destinații pe care să le încerce. De asemenea, el își propune să descopere cât mai multe în acest domeniu și caută mereu compania specialiștilor pentru a învăța cât mai multe de la aceștia.

„Sunt retreat-uri în jungla amazoniană din Peru cu care colaborez. Vreau să încep să merg și în Brazilia, Ecuador. Tocmai am venit dintr-un retreat cu unii care cred eu că sunt cei mai buni din lume pe partea asta și am fost cumva acolo ca și participant ca să învăț de la cei mai buni și să pun și eu în practică. Se întâmplă din 2016, am avut contact prima dată cu fenomenul acesta, după care în 2020, imediat după ce m-am întors de la Survivor am organizat și prima călătorie, primul retreat în Peru. Se pare că o să fiu mai mult plecat decât pe aici în următorii ani. Au fost câte 2-3 pe an până acum. Anul acesta vor fi doar două în Peru, probabil că va fi și unul în Ecuador, să vedem, probabil că și în Costa Rica. Durează 14 zile, dar în sine retreatul durează 10 zile, facem cinci ceremonii cu șamanii, în zilele de pauză putem face și sesiuni de meditație, sesiuni de respirații holotropice, poate și sesiuni de intrat în gheață pe metoda wim hof, mai dăm la pește, ne plimbăm cu barca pe Amazon, sunt multe chestii de făcut„, a mai spus Bogdan Vlădau.

Citește și:
Cara Delevingne, apariție rară alături de partenera ei, Minke, la un festival

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people