Cristina Ich și Alex Pițurcă au fost surprinși în ipostaze romantice la un eveniment.
Cristina Ich și Alex Pițurcă ar fi reușit să-și rezolve neînțelegerile și s-ar fi împăcat după o perioadă de câteva luni în care au fost despărțiți. Cei doi au atras atenția la cea mai recentă apariție publică, întrucât au fost surprinși în ipostaze romantice. Ulterior, creatoarea de conținut a clarificat situația pe rețelele de socializare.
În luna octombrie 2022, s-a aflat că Alex Pițurcă și Cristina Ich s-au despărțit. „Neatașată, singură, nemăritată”, declara creatoarea la acea vreme pe rețelele de socializare. Însă acum, Cristina Ich surprinde și lasă de înțeles că s-ar fi împăcat cu Alex Pițurcă, băiatul lui Victor Pițurcă. Cei doi au împreună un băiat, pe nume Noah, și au păstrat legătura constant pentru a-l crește împreună pe copilul lor.
La sfârșitul săptămânii, cei doi au fost surprinși într-un club apropiindu-se foarte mult unul de celălalt, dansând împreună și chiar sărutându-se la un moment dat. Cristina Ich a împărtășit mai multe clipuri în care ea și Alex Pițurcă apar împreună în ipostaze tandre. Ulterior, aceasta a clarificat cele postate pe rețelele de socializare.
„A fost ceva spontan! Când e să fie destin nu ți-l poate schimba nimeni. Nici măcar tu nu te poți împotrivi”, a transmis Cristina Ich, potrivit Libertatea pentru femei.
Cristina Ich dezvăluia în luna octombrie a anului trecut motivele care au dus la despărțirea de tatăl fiului ei. Vedeta a precizat că dragostea lor a luat în timp altă formă și au decis împreună să pună capăt relației lor de cuplu.
„Despărțirea nu este una abruptă, decizia nu este una de moment. Am avut timp și ne-am acordat spațiu pentru a ne decide, împreună, dacă mai putem construi sau dacă ne-ar fi mai bine să rămânem prieteni. Relația noastră a fost departe de a putea fi numită azi, de niște străini, „calvar.” Ne-am iubit mult, pasional, nebunește. Avem mărturie un trecut minunat și inestimabil. Tocmai faptul că nu ne-am dat timp, că ne-am lăsat pradă pasiunii, a lăsat loc apariției unei minuni în viața noastră”, a scris Cristina Ich pe rețelele de socializare, făcând referire la fiul pe care cei doi îl au împreună.
„Noah nu este doar extrem de iubit, a fost și este un copil dorit cu fiecare celulă, atât a mea, cât și a tatălui lui. Alex este un părinte dedicat, asumat și implicat în viața lui Noah și nimic nu o să schimbe asta. Relația noastră de cuplu, perfect de imperfectă, a ajuns la final. Relația noastră în calitate de părinți este în continuă creștere, transformare și dezvoltare. Sentimentele s-au așezat, respectul s-a sedimentat și iubirea a luat altă formă – ne suntem și ne vom rămâne prieteni, sprijin și implicați în creșterea și educarea unui copil perfect.”
De asemenea, în podcast-ul găzduit de Radu Țibulcă, „Vin de-o poveste”, Cristina Ich a precizat că ea și Alex Pițurcă nu se mai înțelegeau foarte bine.
„A fost o perioadă în care nu că nu m-am înțeles… Dacă nu l-aș fi avut pe Noah îmi făceam bagajul și eram plecată în munți, închisă cu lacăt. A fost o perioadă în care efectiv îmi venea să fug de acasă. Noi am făcut copilul ăsta extrem extrem de repede pentru că nu ne-am îndrăgostit, a fost dragoste la prima vedere. Dragoste din aia nebunească. Bineînțeles că dacă nu ai timp… Cât pot să cunoști un om în 3 luni? Dacă ajungeam să-l cunosc, mă gândesc și pe partea cealaltă că n-aș mai fi ajuns să-l fac pe Noah. El este un om extraordinar, este minunat, are un suflet extraordinar de bun. Dar extrem de dificil. Și noi semănăm extraordinar de mult. Doi oameni care sunt la fel, s-au găsit, s-au îndrăgostit, au făcut un copil și abia pe urmă au ajuns să se cunoască. Și automat când ai început să mă cunoști și să văd și eu și să vadă și el, am avut o perioadă groaznică în care stai să te gândești ce e bine.”
Foto: Arhiva ELLE