Cristina Ciobănașu a vorbit deschis despre relația pe care o are cu Vlad Gherman și Oana Moșneagu, la doi ani de la despărțirea de actor.
Acum doi ani, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au hotărât să meargă pe drumuri separate. Chiar dacă fanii celor doi au sperat la o împăcare, aceștia au primit o surpriză atunci când actorii au dezvăluit că au alte relații. În timp ce Cristina a anunțat cu ușurință că are o relație cu Alexandru Mureșan, Vlad și Oana Moșneagu au preferat să păstreze discreția la începutul relației lor, până să o oficializeze.
Între Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman nu există resentimente. Deși au petrecut mulți ani împreună și au trăit o poveste de dragoste uimitoare, cei doi au reușit să mențină o relație de prietenie după despărțire, bazată pe respect. Chiar mai mult, actrița se înțelege foarte bine cu actuala iubită a lui Vlad, Oana Moșneagu, care a fost colega sa pe platoul de filmare. Actrița a vorbit deschis despre relația cu aceasta și cum s-au schimbat lucrurile după ce Oana și Vlad au anunțat că formează un cuplu.
„Cu Oana a fost foarte ușor, noi am fost colege înainte să aflu că ei doi sunt împreună. Am avut o discuție în care i-am explicat foarte frumos că eu și Vlad am mers mai departe și este normal ca el să își găsească pe altcineva, la fel cum și eu mi-am găsit pe altcineva, că nu există niciun sentiment de gelozie sau habar nu am, nu știu la ce s-a gândit ea atunci. Pur și simplu i-am urat să fie relaxată și fericită. A fost un moment în care i-am explicat că nu există altfel de discuții și probleme.”, a povestit Cristina Ciobănașu, pentru ego.ro.
De asemenea, Cristina a dezvăluit că a reușit să păstreze o frumoasă relație de prietenie cu fostul ei partener și au colaborat împreună pentru mai multe proiecte TV. În prezent, cei doi urmează să prezinte o emisiune împreună, iar echipei i se va alături și Andreea Ibacka.
„Noi am reușit cumva să păstrăm relația de prietenie. După ce s-au dus toate evenimentele de acum 2 ani, am reușit să păstrăm relația de prietenie și de colegialitate. Evident, pentru că ne cunoaștem foarte bine, atmosfera este foarte drăguță. Glumim foarte mult, facem haz de necaz de foarte multe ori, Andreea face mișto de noi doi. Noi mai facem și foarte multe glume care, poate între niște colegi normali, nu s-ar face, căci nu se cunosc atât de bine. Andreea se uită la noi și zice: „OK, sunteți mult prea moderni pentru mine!”. Atunci se declanșează râsete, atmosfera este plăcută, toți suntem în același film. Andreea s-a prins care este energia echipei, nu suntem doar noi, este și echipa din spate. Este foarte drăguț pentru că ne vedem la două săptămâni să filmăm părțile pe care le facem împreună și ne dă o energie foarte bună pentru tot restul săptămânii.”, a mai spus Cristina Ciobănașu, pentru sursa citată.
FOTO: ArHivă ELLE