Corina Caragea marchează 20 de ani de când a început să prezinte știrile sportive la PRO TV, devenind una dintre cele mai apreciate figuri ale televiziunii. Într-un interviu acordat revistei VIVA!, vedeta a povestit despre momentul în care a acceptat provocarea de a se alătura echipei postului, despre începuturile pline de emoții și perioada de acomodare.
Corina Caragea, dezvăluiri despre începuturile la PRO TV
Corina Caragea a mărturisit cât de mult a contat sprijinul colegului său, Mihai Dedu, în primele etape ale carierei sale. Eleganța și devotamentul său pentru meserie au transformat-o într-o prezență emblematică pe micile ecrane.
„Nici mie nu îmi vine să cred. Parcă am clipit de două ori și au trecut cei 20 de ani. Eu prezentam de câteva luni la o televiziune de știri și apelul venit dinspre PRO TV am crezut că e o glumă. Am amânat jumătate de an. Am rumegat bine decizia, eram și foarte atașată de vechii colegi, iar PRO TV mi se părea oricum o pălărie prea mare și îndepărtată. Niciodată nu îmi trecuse prin cap să ajung acolo. Nu știu să fi fost un casting. Cel puțin eu nu știu. Chiar înainte cu câteva zile de a veni la PRO TV, am avut un accident de mașină și primii pași în PRO TV au fost… în cârje. Apropo de adaptare – câteva luni au fost doar în redacție și, în toamnă, am început ușor, ușor. Șase luni dimineața, apoi weekend, apoi prime time. Mi se părea ciudat că nu alternez cu teren, cum eram obișnuită, aveam multe live-uri, căci eram la o televiziune de știri, iar aici alternam cu o săptămână de redacție, ceea ce mi se părea prea liniștit.', a dezvăluit Corina Caragea pentru revista VIVA!
Corina a povestit și cum a fost pentru ea prima ediție prezentată la PRO TV. Vedeta a dezvăluit că emoțiile au fost pe măsură, însă a reușit să gestioneze totul cu succes.
„A fost cât un secol. Am dat câteva bâlbe. Eram tare emoționată și, ca să maschez ce simțeam, aveam un zâmbet larg înghețat pe față.', a mai povestit ea.
Prezentatoarea TV, detalii despre căsătorie
Corina Caragea este prezentă de ani buni pe micile ecrane, fiind prezentatoarea știrilor din sport. De asemenea, vedeta menține o relație apropiată și cu fanii din mediul online, postând adesea îmagini din vacanțele în care merge. Într-un interviu recent, prezentatoarea de televiziune de la Pro TV a explicat motivele pentru care ea și iubitul ei nu au luat decizia de a se căsători până în prezent.
Prezentatoarea TV a declarat că nu a văzut căsătoria drept o realizare până acum, motiv pentru care nu s-a grăbit să ajungă alături de iubitul ei în fața altarului.
„Eu mă gândesc de 7 ori înainte să fac orice. Pentru că rămân apoi fidelă deciziei, nu mă arunc cu capul înainte și nu plec așa ușor la primul obstacol. Cred că dragoste fără căsătorie poate exista. Și cu și fără. Dar căsătorie fără dragoste… este ceva foarte trist și, din păcate, des întâlnit. Căsătoria nu este pentru mine în categoria realizări. În timpurile noastre, cred că este decizia fiecăruia dacă are acele acte sau nu și nimeni nu îl poate judeca', a declarat Corina Caragea, potrivit viva.ro.
Citește și:
Prințul Harry, primele declarații despre zvonurile conform cărora mariajul său cu Meghan Markle ar avea probleme: „Se pare că am divorțat de 10 ori’
Foto: Arhiva ELLE