Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. Cei doi se iubesc nebunește, iar de mai bine de 6 luni trăiesc o căsnicie ca în povești. Frumoasa artistă a făcut câteva dezvăluiri despre marea cerere în căsătorie, care a venit pe neașteptate.
Cleopatra Stratan și Edward Sanda, despre cel mai frumos moment din relația lor
Cu toate că sunt foarte tineri și au fost criticați pentru pasul cel mare, Edward Sanda și Cleopatra Stratan nu au plecat urechea și și-au urmat instinctele. Cei doi s-au căsătorit în vara anului 2021, iar de atunci sunt de nedespărțit. Astfel, la jumătate de an de la nuntă, fiica lui Pavel Stratan face dezvăluiri despre relația pe care o are cu soțul ei.
„M-a surprins că a făcut pasul ăsta chiar de ziua mea. Și sincer a fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit până acum. M-a luat cu altceva, mi-a luat 100 de trandafiri', a povestit Cleopatra Stratan, în cadrul unei emisiuni TV.
Invitați în cadrul unei emisiuni TV, cei doi au vorbit despre cele mai frumoase momente din relația lor. Cleopatra Stratan a spus că nu se aștepta la cererea în căsătorie chiar de ziua ei de naștere. Cu toate acestea, susține că este de departe cel mai frumos cadou primit vreodată.
De asemenea, Edward Sanda a recunoscut că singura persoană care știa despre intențiile sale de a o cere în căsătorie pe Cleopatra a fost chiar mama lui. Aceasta l-a ajutat să aleagă și inelul de logodnă, fiind o decizie foarte grea.
„Mama a știut, a și mers cu mine să alegem inelul, a durat ceva până l-am găsit, am fost pretențios un pic și nici nu am avut măsura de pe deget, pentru că ea în perioada aia stătea la Chișinău, eu în București. Nu aveam niciun model și l-am luat așa, după ochi', a dezvăluit Edward Sanda.
Citește și:
Ce surpriză de proporții i-a pregătit Adela Popescu lui Radu Vâlcan de ziua lui
FOTO: Arhivă ELLE