Cine este noul prieten al lui Brigitte Macron? Prima doamnă a Franței a luat cina cu un invitat cel puțin surprinzător: un megastar internațional, parte a unui power couple de renume.
Noul prieten al lui Brigitte Macron a surprins pe toată lumea, după ce a luat cina cu prima doamnă a Franței într-un restaurant chic din Paris. Cei care luau cina în același loc au fost șocați să vadă nu doar că una dintre cele mai puternice femei din țară s-a alăturat mulțimii, dar și că aceasta a fost însoțită la masă de un invitat la fel de faimos: nimeni altul decât rapper-ul A$AP Rocky, partenerul de viață al Rihannei. Cei doi se întâlniseră deja cu puțin timp în urmă, cu ocazia săptămânii dedicate creațiilor haute couture, atunci când rapper-ul a fost invitat alături de Rihanna la Palatul Elysee, unde au fost întâmpinați cu căldură de Brigitte Macron și de soțul ei, președintele francez Emmanuel Macron.
Așadar, atât mesenii, cât și cei care au văzut mai târziu fotografiile, au fost cel puțin surprinși să vadă cine este noul prieten al lui Brigitte Macron. Prima doamnă, în vârstă de 70 de ani, a luat cina cu rapper-ul la restaurantul grecesc Anna, localizat în cel de-al 8-lea arondisment parizian. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât partenerii celor doi nu au fost prezenți la întâlnire. Brigitte Macron și A$AP Rocky au fost, totuși, însoțiți de alte două persoane. Momentan nu se cunosc detaliile apropierii dintre cei doi.
Rapper-ul A$AP Rocky a venit la masă purtând o jachetă Prada din denim gri, pantaloni și pantofi negri, în vreme ce prima doamnă purta un pulover albastru. Artistul a pozat pentru o clipă, la plecare, în fața fotografilor adunați la știrea neobișnuitei întâlniri.
Artistul Rakim Athelaston Mayers, cunoscut fanilor drept A$AP Rocky, este așadar noul prieten al lui Brigitte Macron, o alăturare cel puțin surprinzătoare. În luna ianuarie, în cadrul vizitei oficiale făcute de Rihanna și A$AP Rocky la Palatul Elysee, cele două cupluri au fost însoțite și de artiștii Kendji Girac și Alban Travia. Mai mult, poate ca un semn al apropierii, A$AP Rocky a cântat la o gală de caritate, alături de trupele Maroon 5, Stray Kids, Lisa din trupa Blackpink și Gims. Evenimentul de care se ocupă Brigitte Macron a avut loc la Accor Arena din Paris, în beneficiul organizației Yellow Pieces, care își propune să îmbunătățească viețile copiilor și adolescenților spitalizați.
Și Rihanna s-a mai întâlnit în trecut cu soții Macron, cu scopul de a discuta programele internaționale de educație ale țării. Întrevederea a avut loc în 2017, ca urmare a unui apel al cântăreței pe Twitter, prin intermediul căreia aceasta îi cerea președintelui Macron să contribuie la programele ei de educație din țările în curs de dezvoltare. Semn că acea întâlnire a fost un succes, ei s-au mai întâlnit ulterior în Dakar, în 2018, cu scopul de a strânge fonduri pentru aceleași organizații.
Așa încât, după colaborarea fructuoasă dintre Rihanna și președintele Macron, nu e de mirare că cele două cupluri sunt apropiate și că noul prieten al lui Brigitte Macron este chiar partenerul cântăreței. Prima doamnă a Franței s-a întâlnit în trecut și cu Rihanna, pentru a discuta cu aceasta despre munca sa în cadrul fundației Clara Lionel, pe care artista a fondat-o. Fundația direcționează fonduri pentru programe educaționale și de sănătate în comunități sărace din întreaga lume, și poartă numele bunicilor Rihannei. Aceasta s-a parteneriat, pentru scopurile sale, cu Global Partnership for Education, Global Citizen Project și brand-ul Christian Dior.
A$AP Rocky și Rihanna au împreună doi copii, RZA, în vârstă de un an, și Riot, de cinci luni.
Foto: arhiva ELLE, Profimedia