Ce se va întâmpla cu fiica Ronei Hartner. Anunțul făcut de sora artistei: „E foarte vulnerabilă”

Sora Ronei Hartner a dezvăluit ce decizie a luat în privința fiicei artistei, Rita.

Rita și Rona Hartner au avut o relație strânsă și au fost inseparabile. Adolescenta a fost alături de artistă până în ultimul moment al vieții sale, iar copilăria ei a fost marcată de momente dificile odată cu aflarea veștii că mama sa este bolnavă.


Rita a venit pe lume în Franța, ca rezultat al iubirii dintre Rona Hartner și Rocco Sedano. Relația lor s-a încheiat la scurt timp după nașterea fiicei lor, iar aceasta a crescut în Franța, chiar dacă a venit de foarte multe ori în România.

Ce a anunțat sora Ronei Hartner în privința fiicei artistei

În momentul în care a aflat că suferă din nou de cancer, Rona Hartner a retras-o pe fiica sa de la școală pentru a petrece mai mult timp împreună, iar acum Rinda Hartner, sora actriței, a anunțat ce se va întâmpla cu adolescenta. 


Rita va rămâne să locuiască în Franța, cu toate că este deja dificil pentru ea să treacă prin această pierdere. Membrii familiei din partea mamei îi vor fi alături și vor încerca, pe cât posibil, să ocupe locul acesteia.

„Fata vrea să rămână aici. Aici are toți prietenii, are reperele ei, s-a născut aici. Noi, fratele meu și cu mine și mama, o să facem tot ce ar fi făcut și Rona pentru fata ei. Nimeni nu poate să înlocuiască mama. Dar o să facem tot ce e mai bine și o să ne străduim să îi alinăm cât mai mult pierderea mamei. Să nu simtă că este copilul nimănui', a spus Rinda Hartner în cadrul unei emisiuni, conform spynews.ro. 

În ciuda revenirii în viața ei a tatălui său după moartea vedetei, fiica Ronei Hartner nu manifestă dorința de a restabili legătura cu el. Mătușa ei a dezvăluit că intenționează să îi ofere îndrumare și sprijin în această perioadă dificilă.


„Tatăl a apărut acum, odată cu decesul Ronei, a apărut așa ca din fum. Vrea el să aibă relație cu fata lui, dar fata lui nu prea vrea. E foarte vulnerabilă. E un copil de 15 ani. Îi este greu să ia decizii, noi o să fim lângă ea să o protejăm în momentele astea de vulnerabilitate', a mai precizat Rinda Hartner.

Votează-ți aici favoriții la ELLE Style Awards 2023 și câștigă super premii!

Cântăreața a murit la vârsta de 50 de ani


Rona Hartner s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani. Vestea dureroasă a fost comunicată direct de către sora artistei, Rinda. Într-un interviu acordat pentru Click!, aceasta a furnizat detalii și despre momentul programat pentru înmormântarea iubitei artiste.

Sora artistei, Rinda, a spus că ceremonia de depunere a trupului neînsuflețit al Ronei Hartner va avea loc miercuri, la Capela Cimitirului Bellu Catolic. Serviciul funerar este programat pentru vineri, în ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, la ora 12:00.


„Rona va fi depusă la Capela cimitirului Bellu Catolic miercuri când ajunge și înmormântarea va avea loc vineri la ora 12', a precizat sora artistei, pentru Click!

Rinda Hartner a făcut anunțul și pe pagina de Facebook a artistei.

„Sunt Rinda
Cu lacrimi în ochi vă scriu să vă dau detalii pentru înhumarea surorii mele.
Rona va pleca luni din Toulon către țara ei iubită, va fi la capela din cimitirul belu catolic din București de miercuri până vineri la 12, când o să o conducem pe ultimul drum să se odihnească alături de strămoșii noștri', a scris Rinda Hartner pe Facebook.


Citește și:
Anunțul făcut de Alexia Eram după 7 ani de relație cu Mario Fresh: „Aștept inelul!'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people