Ashley Olsen s-a căsătorit cu iubitul ei, artistul Louis Eisner, în cadrul unei ceremonii discrete, săptămâna trecută, într-o casă privată din Bel-Air, au declarat surse pentru Page Six. Cei doi formează un cuplu de ceva ani, iar evenimentul secret a găzduit câțiva zeci de invitați.
Nu se cunosc detalii despre ceremonie, dar o sursă din interior a declarat pentru Page Six că „a fost o ceremonie târzie, cu un total de aproximativ 50 de persoane'. Olsen se întâlnește cu Eisner din 2017, dar au păstrat foarte mult discreția și apar rar împreună în public.
Ashley Olsen și Louis Eisner s-au căsătorit
Cei doi au apărut împreună pe un covor roșu pentru prima dată abia în septembrie anul trecut. Evenimentul a fost o sărbătoare pentru Young Eisner Scholars, o organizație non-profit fondată de tatăl lui Eisner, avocatul Eric Eisner, care a fost cândva președinte al David Geffen Company. Mama mirelui este Lisa Eisner, designer de bijuterii și fost editor Vogue pe Coasta de Vest.
Ashley Olsen a stârnit zvonuri legate de căsătorie primăvara trecută, când a fost văzută având o verighetă de aur pe degetul inelar. Potrivit RadarOnline, cei doi s-au cunoscut prin intermediul unor colegi de liceu comuni din Los Angeles și au fost prieteni timp de aproape cinci ani înainte de a transforma relația lor într-una romantică.
Anul trecut, Eisner, în vârstă de 33 de ani, a împărtășit o fotografie rară cu iubita sa în timp ce făceau o drumeție împreună. Sora lui Olsen, Mary-Kate Olsen, a fost, probabil, o invitată la nuntă, alături de cealaltă soră a lor, Elizabeth. Ea a soluționat anul trecut divorțul cu fostul ei soț, Olivier Sarkozy, un specialist în domeniul finanțelor. Cei doi s-au căsătorit în Manhattan în 2015, în cadrul unei petreceri fastuoase și controversate, s-a relatat la vremea respectivă. Ulterior, Mary-Kate a depus cererea de divorț de bancherul francez în mai 2020.
Citește și:
Irina Rimes, vacanță alături de iubitul ei la început de an: „Am venit cu două zile mai devreme’
Foto: Profimedia