Antonia a dezvăluit motivul pentru care a mers la terapie: „E un impediment pentru mine”

Antonia a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a apelat la terapie.

Antonia este una dintre cele mai cunoscute și iubite artiste de la noi din țară și se declară o femeie împlinită din toate punctele de vedere, având o carieră de succes, dar și o familie minunată. Cântăreața trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Alex Velea și împreună au 2 băieți minunați.


Mulți dintre admiratorii ei cred că vedeta are o viață perfectă, însă recent, aceasta a dezvăluit că a apelat la terapie pentru a-și rezolva o problemă cu care s-a confruntat toată viața. Antonia a recunoscut că a apelat la ajutorul unui specialist, care să o ajute să treacă peste dificultăți și să o facă să înțeleagă mai bine lucrurile ce i se întâmplă.

Antonia a apelat la terapie

Deși este tot timpul plină de viață și cu o atitudine pozitivă, artista a recunoscut că nu mereu este așa. Chiar dacă are o mulțime de fani, puțini știu că aceasta a solicitat ajutor specializat pentru a învinge una dintre cele mai mari probleme, și anume emoțiile. În timpul unui interviu pentru podcastul lui Horia Brenciu, Antonia a dezvăluit că nu este vorba despre emoții constructive, pe care le găsește benefice, ci mai degrabă despre unele negative, care o fac să se teamă că ar putea greși la un moment dat.


„Am o problemă cu emoțiile.E un impediment pentru mine. Nu e ok. Mi-e frică că nu-mi amintesc cuvintele. Că o să falsez. E ceva rău acolo. Emoțiile te ajută când sunt constructive, dar emoții de genul ăsta nu te ajută. Poate am nevoie de terapie. Mă duc. Am început acum de curând. Mă lovesc zilnic de treburile astea. Teroare', a declarat cântăreața.

Într-o serie de Instastories, Antonia a făcut mărturisiri despre criticile pe care le primește în urma faptului că vorbește deseori în limba engleză. Vedeta a crescut și locuit timp de ani buni în Statele Unite și s-a întors în România la vârsta de 18 ani.


„Câteodată sunt tristă sau mă simt frustrată pentru că am multe lucruri de spus. Dacă pot să mă exprim așa cum mă simt mai confortabil, adică în engleză, pot să vorbesc ore-n șir. Dacă merg aici la emisiuni, podcasturi sau interviuri și vorbesc în română, tind să mă închid, nu am nimic de spus, devin timidă, am anxietate, pur și simplu îngheț și nu mai am mare lucru de spus. Mă frustrează pentru că mi-aș dori să fiu exact așa cum sunt eu. Mare parte din asta vine din traume', a spus Antonia, citată de profm.ro

„Știu că sună dramatic, dar nu știu cum să explic altfel, pentru că în trecut mulți au râs de mine pentru că nu știam să vorbesc bine românește. Îmi spuneau: ‘Ești proastă, ești doar frumoasă, dar nu ai nimic în cap, nici nu știi să vorbești corect. Toate astea m-au făcut extrem de nesigură, îmi e teamă că o să fac greșeli. De multe ori mă gândesc că, cine vrea să înțeleagă, o va face, cine vrea să mă urască, o să o facă. Asta m-a determinat să nu mai vreau să mai apar în public. Am vrut doar să vă spun lucrurile astea la care mă gândesc destul de mult.

Citește și:
Gina Pistol, mesaj în lacrimi după ce a arătat din greșeală prima imagine cu chipul micuței Josephine

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people