Andreea Bănică a publicat o imagine superbă alături de soțul ei și cei doi copii ai lor.
Andreea Bănică are o familie frumoasă și împlinită alături de Lucian, partenerul ei de viață. Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare și postează adesea imagini emoționante alături de soțul și copiii ei. Îndrăgita cântăreață a transmis un mesaj de Valentine’s Day internauților și a oferit un sfat prețios pentru femeile îndrăgostite.
Andreea Bănică, una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe din România, nu doar că are mult succes, ci radiază de fericire atunci când este în preajma soțului și copiilor. Vedeta împărtășește des imagini cu cei doi copii și partenerul ei de viață fie din vacanțele superbe în care merg, fie din intimitatea casei.
Cântăreața este foarte activă pe rețelele de socializare și împărtășește multe momente importante din viața ei cu urmăritorii săi din mediul online. De data aceasta, artista a postat o fotografie alături de familia ei și a subliniat prin mesajul său cât de importantă este această fotografie pentru ea.
„Ei sunt Valentinii mei. Ea a crescut și nu o mai prind în poze ca nu îi place cum arată în nici una. El se strâmbă la orice poză că deh, are mama băiețel. Lucian se chinuie la poze mai ceva ca ei doi. Și la voi este la fel? Noroc că am amintiri”, a scris Andreea Bănică pe Instagram.
Deoarece este Valentine’s Day și toți cei care se iubesc petrec momente prețioase împreună, Andreea Bănică a dorit să ofere fetelor un sfat important urmăritoarelor sale, mai ales că este luna iubirii. Astfel, artista a susținut că este important că oamenii să își declare mai des iubirea și admirația față de cei dragi.
„Un sfat pentru fetele care iubesc! Este luna iubirii, spuneți mai des celor pe care îi iubiți așa: Te iubesc pentru că… Te apreciez pentru că… Veți avea surprize să le vedeți reacția”, a mai scris artista.
Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea, formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul autohton. Artista și partenerul ei formează un cuplu solid și au împreună doi copii, pe Sofia și pe Noah.
FOTO: Arhivă ELLE