Anca Dumitra, imagini inedite din luna de miere. Ce destinație de vis a ales actrița

Anca Dumitra și soțul ei, Manfred Spendier, au ales o locație de vis în care să își petreacă luna de miere.

Anca Dumitra, imagini inedite din luna de miere. Ce destinație de vis a ales actrița

La scurt timp după cununia religioasă, Anca Dumitra și soțul ei austriac, Manfred Spendier, au plecat în luna de miere și se află acum la mii de kilometri distanță de România. Actrița a avut parte de o nuntă de vis pe 29 aprilie, iar rochia de mireasă a fost special creată pentru ea.

Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul din serialul „Las Fierbinți” difuzat de PRO TV, a găsit iubirea alături omul de afaceri austriac Manfred Spendier, cu care are o relație de câțiva ani. Actrița a ales să poarte o rochie de tip sirenă la nunta sa, care prezintă o trenă lungă și impresionantă, iar decolteul a fost unul generos. Pentru a completa imaginea, Anca a purtat și un voal lung până la sol. Machiajul a constat în nuanțe de maro și negru, care și-au pus în evidență frumusețea ochilor.

Anca Dumitra și soțul ei, în luna de miere în SUA

Anca și soțul ei petrec o lună de miere minunată în Statele Unite ale Americii, vizitând locații populare și admirând peisaje deosebite. Actrița a vizitat Hollywood Walk of Fame și a făcut poze la steaua lui Marilyn Monroe, fiind încântată de experiență. Cei doi se bucură astfel de peisaje impresionante și locații inedite, iar Anca Dumitra a postat câteva fotografii pe pagina sa de Instagram. În plus, cei doi soți au vizitat și statuia lui James Dean de la Griffith Observatory.

sursa: Instagram
sursa: Instagram
sursa: Instagram

Anca Dumitra s-a căsătorit într-un mod discret, având alături persoane apropiate din viața ei. Pentru acest eveniment special, actrița a ales să poarte o rochie de mireasă tip sirenă și a avut și un voal impresionant. Ea a preferat un machiaj discret și a optat pentru bucle pentru coafură. La petrecere au fost prezente și actrițele Ecaterina Ladin și Luminița Bucur, colegele ei din serialul „Las Fierbinți.

Ce spune actrița despre partenerul ei

Anca Dumitra a dezvăluit într-un interviu susținut cu câteva luni în urmă că îl admiră pe soțul ei, în special pentru inteligența lui, și își dorește să trăiască o viață cât mai frumoasă alături de el.

„Este un om foarte, foarte deștept pe care îl admir tare mult (…) Probabil faptul că ne-am căsătorit (n.r. un lucru neconvențional făcut de cuplu). Nu ne gândeam la asta. Suntem amândoi la prima căsătorie. Să dea Dumnezeu să fim cât mai mult timp împreună, să putem face cât mai multe lucruri neconvenționale și frumoase”, a povestit Anca Dumitra într-un interviu pentru TV Mania.

Anca Dumitra a fost mereu discretă în ceea ce privește viața ei personală, astfel încât puține au fost ocaziile în care a vorbit despre ea. Recent, a avut o apariție în emisiunea „La Măruță” de la PRO TV și a vorbit pentru prima dată despre cununia civilă și dificultățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul pregătirilor pentru eveniment.

„A fost cu peripeții până în ultima zi, pe 16 decembrie. Pentru că, atunci când ești cetățean străin și vrei să furi o româncă, sunt anumite acte care trebuie puse la punct foarte bine. Cu fiecare zi cu care trecea mai trebuia un act, însă până la urmă au fost toate bune. Nu vom uita data asta. De când am depus actele, timp de 14 zile în fiecare zi a trebuit câte un act. Ne-am gândit și la varianta că astea sunt semne ‘băi poate nu trebuie'”, a mărturisit actrița.

Citește și:
Ce temeri are Theo Rose, însărcinată în luna a opta. Declarațiile emoționante făcute de artistă

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people