Alina Pușcaș, dezvăluiri despre creșterea copiilor săi: „Sper să ne ocolească bullyingul”

Alina Pușcaș a dezvăluit ce decizii importante a luat, alături de soțul ei, în ceea ce privește creșterea copiilor lor.

Alina Pușcaș, dezvăluiri despre creșterea copiilor săi: „Sper să ne ocolească bullyingul”

Alina Pușcaș își dorește tot ce este mai bun pentru copiii ei, iar vedeta și soțul său fac tot ce pot pentru a le oferi acestora o educație cât mai bună. Prezentatoarea de la Antena 1 este mamă a trei copii și se bucură din plin de timpul pe care îl petrece cu familia, fiind preocupată de atenția pe care le-o oferă micuților.

Vedeta nu neglijează viața profesională și este implicată în mai multe proiecte, însă este foarte organizată când vine vorba de responsabilități. Cu toate acestea, Alina Pușcaș a dezvăluit pentru pentru VIVA! că are parte și de ajutorul unei bone când vine vorba de îngrijirea copiilor, iar ea și soțul ei au decis să îi dea pe micuți la grădiniță de la o vârstă fragedă.

Alina Pușcaș, despre creșterea copiilor și bullyingul din societate

Astfel, Alina Pușcaș a spus că este mulțumită de evoluția copiilor, iar Alexandru, Melissa și Iris sunt deja sociabili și comunicativi. Ba mai mult, cei trei s-au adaptat foarte bine programului și au fost învățați de mici să împărtășească totul cu părinții lor.

„Cu ajutorul grădiniței și al bonei. Am dat copiii la grădiniță de la un an și opt luni și se vede. Sunt extrem de sociabili, vorbesc foarte bine, sunt foarte intuitivi, sunt simpatici și fericiți. De la un an și opt luni ei au programul lor de la 9 la 17, timp în care și noi lucrăm. Este extrem de important să ai parte de ajutor (indiferent dacă este din familie sau ajutor plătit) când ai o viață plină.”

Cu toate acestea, prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva!” este îngrijorată de fenomenul bullying-ului. Vedeta a mărturisit că încearcă să comunice deschis cu cei trei copii ai săi și să le explice ce înseamnă, mai exact. Deși aceștia sunt încă destul de mici pentru a înțelege ce presupune bullying-ul, Alina Pușcaș și soțul ei poartă discuții serioase despre acest subiect.

„Le-am povestit despre bullying, dar tot nu cred că sunt chiar pregătiți pentru asta. Mereu le spun că trebuie să comunice permanent cu mine sau cu Mihai despre orice incident de agresiune, pentru că, altfel, agresorul nu va fi niciodată pedepsit și va chinui mai departe și alți copii. Pe Alex l-am dat la karate cumva din cauza acestor temeri ale mele, să fie pregătit pentru vreun incident de acest gen. Sper, totuși, să ne ocolească bullyingul”, a adăugat Alina Pușcaș pentru sursa citată.

Citește și:
Vedete, actori români și ținute spectaculoase la premiera serialului Wednesday

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people