Alina Ceușan, detalii neștiute despre ipostaza de mamă. Cum s-a schimbat viața vedetei: „Nu mi-am permis să stau cu el acasă”

Alina Ceușan a vorbit despre cum reușește să se împartă între viața profesională și responsabilitățile de mamă.

Alina Ceușan a devenit mamă pentru prima dată în septembrie 2020, iar de atunci viața ei s-a schimbat radical. Dincolo de faptul că este printre cele mai apreciate și urmărite creatoare de conținut din România, vedeta și-a luat foarte în serios rolul de mamă, iar Rock este cea mai mare bucurie a ei. Aceasta a povestit cum reușește să se împartă între afacerile pe care le deține și familia superbă pe care o are alături de Raul Tișa.


Alina Ceușan, despre cum i s-a schimbat viața de când a devenit mamă

Cei mai mulți o știu pe Alina Ceușan fie de pe Youtube sau Instagram, fie de la emisiunea „Asia Express', unde a participat alături de buna ei prietenă, Carmen Grebenișan. Cele două au luptat până în ultimul moment în competiție și au demonstrat că sunt foarte puternice împreună. De asemenea, Alina a câștigat inimile fanilor prin postările zilnice pe care le face pe rețelele de socializare.

Cu toate că este tot timpul prezentă pe platformele online și se ocupă și de afacerile personale, Alina Ceușan nu își neglijează deloc familia. Vedeta are un băiețel superb, de care se ocupă cu mare atenție. Totuși, aceasta a recunoscut că a avut nevoie de ajutor pentru a-l crește pe Rock.


„Încerc să mă împart cât de bine pot. Și când sunt singură pe undeva și aud ‘Mama!, mă întorc și mă uit după cine strigă. Avem în primul rând ajutor, o bonă internă care și acum se află cu Rock. Fără ea nu aș reuși, dar nici fără mama-soacră sau mama mea până a venit ea. Contează foarte mult să ai acest ajutor dacă vrei să continui. Eu am zis întotdeauna că pot să stau cu Rock acasă, poate mai pun și de o ciorbă și o tocană, nu știu dacă mai apuc și să pun la spălat, dar ne descurcăm.„, a spus ea.

Vedeta a revenit la programul obișnuit

Pe de altă parte, Alina a menționat că nu și-a dorit niciodată să rămână doar acasă. După o perioadă cât a fost tot timpul cu Rock, aceasta a revenit la activitățile sale obișnuite și la un program ceva mai diversificat. Ba mai mult, vedeta l-a luat pe cel mic în multe dintre călătoriile sale în străinătate.

„Totuși, să faci și altceva este aproape imposibil. Nu mi-am permis să stau cu el acasă, am lansat niște proiecte și nu îmi doream, nici financiar, să stau pe loc. Sunt una dintre acele mame care nu și-au dorit să stea doar acasă. Am stat cât am alăptat și apoi încă o perioadă, după care l-am cărat cu mine oriunde am mers, Franța, Egipt, București, peste tot. Este important să fie aproape de mine', a declarat Alina Ceușan pentru ego.ro.

Citește și:
Selena Gomez a dat răspunsul perfect celor care îi critică înfățișarea: „Nu-mi pasă de greutatea mea’

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people