Simona Halep este implicată într-un scandal de dopaj, după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă și suspendată pentru umrătoarea perioadă. După ce sportiva a făcut anunțul pe rețelele de socializare, mai multe vedete, printre care și Adrian Mutu, i-au transmis mesaje jucătoarei de tenis prin care și-au arătat susținerea.
Fostul fotbalist a făcut declarații despre scandalul în care este implicată jucătoarea de tenis. Adrian Mutu a spus cât de rău îi pare de situația în care se află acum Simona Halep și că este alături de ea.
Adrian Mutu este alături de Simona Halep
Adrian Mutu a fost prezent la lansarea cărții sale „Revenirea din infern', unde i-a transmis Simonei Halep toate gândurile bune și susținerea sa, după ce sportiva a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, o substanță interzisă. Fostul fotbalist a declarat că în această situație autoritățile trebuie lăsate să își facă treaba și speră ca lucrurile să se îndrepte.
„Eu cred că ceea ce pot să spun, pentru că, deocamdată nu știm nimic. Mie îmi pare rău în primul rând pentru Simona prin ceea ce trece. Sigur joacă cel mai greu meci al vieții ei. Sunt alături de ea și din punct de vedere… ca fost sportiv și pentru că e româncă. Dar eu cred că ar trebui să lăsăm organele abilitate să își facă datoria. Când vom avea un răspuns clar atunci vom discuta, până atunci, rămâne să fim alături de Simona și să sperăm că vom ști lucrurile mai bine pe viitor', a povestit Adrian Mutu la evenimentul de lansare al cărții sale, „Revenirea din infern-Povestea neștiută a vieții mele', potrivit viva.ro.
Adrian Mutu a trecut prin aceeași situație dificilă în timpul carierei sale de fotbalist. El a fost supendat prima dată în 2004, pe vremea când evolua la Chelsea, iar a doua oară s-a întâmplat în anul 2010, pe vremea când juca pentru Fiorentina. Antrenorul a fost întrebat dacă în noua sa carte s-ar putea regăsi și Simona Halep, aflată în aceeași situație. Adrian Mutu a spus că se aștepta la această întrebare și a transmis că este alături de ea.
Citește și:
Andreea Marin și Ștefan Bănică, primele declarații după ce s-a spus că fiica lor, Violeta, va juca în noua serie „Liceenii’: „Are alte priorități’
Foto: Arhiva ELLE