Adina Halas, dezvăluiri după terminarea emisiunii ”Bravo, ai stil!”: „Au existat frustrări”

Adina Halas a vorbit deschis despre experiența de la „Bravo, ai stil!”, susținând că a fost una dintre cele mai dificile provocări ale sale.

Adina Halas a fost una dintre concurentele care s-au remarcat la „Bravo, ai stil!„. Vedeta a câștigat încă de la prima apariție inimile telespectatorilor, care i-au oferit votul până în ultima ei gală. Blondina a făcut furori cu ținutele sale, însă a recunoscut că nu i-a fost deloc ușor să facă față presiunii.


Adina Halas a trecut prin momente dificile la „Bravo, ai stil!'

După ce s-au încheiat filmările la ultimul sezon „Bravo, ai stil! Celebrities', Adina Halas a făcut noi dezvăluiri din culise despre experiența ei. Vedeta a mărturisit că în perioada concursului se confrunta cu un nivel de stres foarte ridicat, motiv pentru care a avut dificultăți și în viața de familie. Ea a declarat pentru Cancan că experiența emisiunii se asemănă foarte mult cu o familie reală.

Adina Halas a spus că momentele de anxietate și stres au fost accentuate în timpul competiției. Ba mai mult, a mărturisit că producția în sine a fost cea care a alimentat stările de panică. Vedeta susține că îi cunoștea pe jurați în afara competiției, însă în platou aceștia aveau un rol foarte bine definit și acela de a-i comenta ținutele și a o nota.


„Îi știu pe cei din juriu în afara acestei emisiuni, am acceptat convenția de a fi invitată ca participant, convenția este ca ei să fie în juriu. Ei sunt oameni de specialitate în domeniul modei. Nu a existat o teamă, au existat discuții contradictorii și frustrări și tot felul de lucruri de astea inerente, că așa se întâmplă când stai ore întregi, zile de-a rândul într-o săptămână, la filmări cu niște oameni, asta se întâmplă și într-o familie, îi iubești pe oamenii ăia, dar tot te cerți cu ei! Consider că fiecare dintre jurați a avut deschiderea de a asculta și punctul meu de vedere atunci când am avut ceva de spus, a existat un dialog, deci nu pot să spun că-mi era teamă!„,a declarat Adina Halas pentru Cancan.

Vedeta a trecut prin emoții copleșitoare

Fosta asistentă TV, care este în lumea televiziunii de ani buni, a declarat că proiectul de la Kanal D a fost o provocare cu totul diferită, dar mai ales mai dificilă. Adina Halas s-a declarat copleșită de amploarea fenomenului „Bravo, ai stil!'.

Mi-a fost teamă nu de jurați, ci de tot proiectul! În momentul în care am pășit prima dată în platoul ‘Bravo, ai stil!, a fost ceva ce nu e posibil, fiind atât de obișnuită cu media, de atât de mult timp, consideram că nu am emoții Înainte să se deschidă porțile, au început să îmi tremure mâinile, aveam emoții atât de mari, nu îmi venea să cred, adică fusesem totuși în atâtea situații, în atâtea proiecte, pe atâtea scene și eram blocată pentru că începuseră să îmi tremure mâinile!„, a mai completat Adina Halas.

Citește și:
Katy Perry, surprinsă alături de fiica ei la plimbare în Santa Barbara. Cum arată micuța Daisy

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people