Ștefan Stan și partenera lui, Simona, au devenit părinți pentru a doua oară și au anunțat marea veste prin intermediul rețelelor de socializare. Simona a fost cea care a făcut anunțul, postând o imagine cu ea de pe patul de spital, la scurt timp după ce a născut.
„A fost o zi cu multă încărcătură emoțională deoarece este prima noapte într-un an și 2 luni când Elif nu doarme cu mine și bineînțeles emoțiile de dinaintea nașterii. Sunt cea mai fericită, nemachiată și cu cearcăne dar cu zâmbetul pe buze și cu inima plină că am devenit mamă pentru a 2 oară.
Sunt sentimente pe care nu le pot descrie, nu știu cum să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îmi oferă. Vă mulțumesc pentru mesajele primite.', a scris Simona Stan, pe Instagram.
Ștefan Stan și partenera lui, Simona, mai au o fiică, pe nume Elif, în vârstă de un an și două luni. În luna august a anului trecut, cei doi au anunțat că vor deveni părinți pentru a doua oară și au dezvăluit că este vorba tot despre o fetiță, pe care au ales să o cheme Mira Maria.
„Este tot fetiță, o să o cheme Mira Maria. Am făcut testul genetic și știm sută la sută ce e copilul. Sarcinile sunt cam la fel. Acum, la a două sarcină, mi-a fost de 3-4 ori rău, în rest aceleași stări. Cu Elif nu mi-a fost rău deloc. Aș vrea că a doua fetiță să nu doarmă tot timpul cu noi, ca Elif. Am obișnuit-o așa și nu e bine„, a spus Simona în cadrul emisiunii Teo Show de la Kanal D.
Ștefan Stan s-a declarat extrem de fericit că va deveni din nou tată, și chiar a mărturisit că și-ar mai dori un copil. „Noi ne-am mai dorit un copil. Eu aș mai vrea încă unul, dar Simona a zis că e frână deocamdată. E diferență de un an și trei luni între ele. Vor merge la aceeași grădiniță, aceeași școală', a spus cântărețul.
Citește și:
Artista Raluka, implicată în creșterea nepoților ei: „Tatăl lui Noah nu este în viața lui’
Foto: Instagram