Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva, pe scenă alături de fiul lor. Cum și-a făcut apariția Alexandru

Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva l-au avut alături pe scenă pe fiul lor, Alexandru, într-un moment special.

Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva, pe scenă alături de fiul lor. Cum și-a făcut apariția Alexandru

Ștefan Bănică formează un cuplu alături de Lavinia Pîrva. Cei doi sunt împreună de 10 ani, iar în 2019 au devenit părinții unui băiat, pe nume Alexandru. Artistul mai are doi copii, pe Radu Ștefan, din relația cu Camelia Constantinescu, și pe Violeta din căsătoria cu Andreea Marin.

În acest an, la concertul pe care Ștefan Bănică l-a susținut la Sala Palatului, acesta i-a avut alături pe Violeta și pe Radu Ștefan. Însă, și-a făcut apariția și Alexandru, băiețelul pe care îl are alături de actuala lui soție, Lavinia Pîrva. După ce artista și artistul au terminat de cântat, Alexandru a urcat pe scenă și i-a adus flori mamei sale. Ulterior, Ștefan Bănică l-a luat în brațe pe cel mic, iar el și partenera lui au făcut câteva declarații despre acest moment surprinzător. 

„La asta chiar nu mă așteptam. O să ne tragă puțin la răspundere, îți spun eu”, a spus Lavinia Pîrva pe scenă. „El este un prieten de-al nostru. Îl cheamă Alexandru. Ea este soția mea, el este băiețelul meu, băiețelul nostru. Asta-i O dată-n viață, de Iuliana Tudor. Nu o să mai vedeți așa ceva!”, a adăugat Ștefan Bănică. 

Foto: captură YouTube
Foto: captură YouTube

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică s-au căsătorit în secret în 2017 în Bulgaria, alături de persoanele apropiate. Foarte mulți sunt curioși să afle care este secretul relației lor. Cei doi formează un cuplu solid și au împreună un copil, despre care de fiecare dată vorbesc cu foarte multă mândrie și emoție. Într-un interviu pentru revista VIVA!, cei doi au povestit cum a fost ceremonia, dar au dezvăluit și de ce au ales ca evenimentul să nu aibă loc în România.

„Da, discreţia ne reprezintă pe amândoi, întâmplător sau nu. Iar ceremonia noastră a avut loc într-un loc de poveste, exact unde ne-am dorit. A fost un eveniment aşa cum ne place nouă, iar cel mai important e că am fost înconjuraţi de cei mai apropiaţi prieteni. Am reuşit să le aducem lacrimi de bucurie pe chip celor din familie, mai cu seamă că tatălui meu i s-a îndeplinit visul de a mă conduce la altar, într-un cadru de poveste”, a precizat Lavinia Pîrva.

Până acum, Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică l-au ținut pe fiul lor, Alexandru, departe de ochii presei și ai publicului. Au decis să-l ferească de expunere publică, iar fotografiile care îl înfățișează sunt rare, și atunci realizate cu discreție, astfel încât să nu dezvăluie prea mult. Cei doi au explicat de ce nu au făcut publice imagini cu chipul băiatului lor.

„Alexandru este foarte năstruşnic acum. Dar, în acelaşi timp, nu ne-am dorit să-l expunem momentan. Cu siguranţă vom face acest lucru atunci când vom simţi”, a spus Lavinia Pîrva pentru VIVA!.

Ștefan Bănică a precizat faptul că își dorește ca Alexandru să se bucure de copilăria lui, fără să resimtă presiuni din exterior.

„Alexandru are tot dreptul să se bucure de copilăria lui, nu-mi doresc să fie arătat cu degetul că e copilul nostru. Doamne fereşte!, nu ne ascundem de lucrul ăsta, dar nici nu-l băgăm în faţă doar de dragul de a apărea. Îmi doresc să se dezvolte exact ca un copil normal, fără presiuni venite din afară”, a declarat Ștefan Bănică pentru sursa citată.

Citește și:
Ciara a devenit mamă pentru a patra oară. Ce nume inedit a ales pentru bebelușul său

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people