Ștefan Bănică Jr. a povestit nostalgic despre tatăl său, marele actor Ștefan Bănică, amintindu-și despre prima sa prezență pe o scenă, la vârsta de doar cinci ani, alături de acesta. Amintirea i-a fost inspirată de prestația unuia dintre concurenții emisiunii Next Star, iar actorul și cântărețul nu a ezitat să rememoreze momentele în care, chiar fără să înțeleagă mare lucru din ce se întâmplă, a simțit pentru prima dată luminile scenei.
Ștefan Bănică s-a născut la Călărași, ca fiu al lăutarului Drăgan Constandache Bănică, și a dovedit încă de mic aptitudini artistice. A cântat în corul de copii de la radio și a jucat in spectacole de teatru, iar mai târziu a absolvit Institutul de Teatru din Capitală în 1955, la clasa profesorului Alexandru Finţi. A avut o carieră impresionantă în teatru, film, muzică și televiziune, apărând în Cel mai iubit dintre pământeni (1993), De ce trag clopotele, Mitică? (1982), Nea Mărin miliardar (1978), Păcală (1974), seria Brigada Diverse și multe, multe altele.
Ștefan Bănică Jr. a povestit că experiența s-a petrecut la teatru, acolo unde tatăl său juca în „O scrisoare pierdută.' „Era premiera de la Teatrul Bulandra a celebrei piese „O scrisoare pierdută', pusă în scenă de Liviu Ciulei din 1972, iar eu am fost acolo, aveam 5 ani. Habar nu aveam despre ce e vorba, dar eram prezent acolo și nu înțelegeam de ce tata, care îl juca pe Ghiţă Pristanda, avea o sabie şi nu o scoate din teacă, aia era problema mea. La final, stăteam în primul rând și tata m-a luat pe scenă la aplauze lângă toată distribuția, nici nu știam eu atunci lângă cine stau.'
„Tata nu avea chestia asta, să îmi spună mie că e mândru de mine. Le spunea altora, dar mie nu, probabil ca să nu mi-o iau în cap', a mai declarat vedeta. De altfel, Ștefan Bănică Jr. a povestit în multe rânduri despre influența pe care tatăl său a avut-o asupra sa, dar și asupra multor oameni pe care i-a inspirat să apuce calea actoriei, muzicii și divertismentului.
Totodată, Ștefan Bănică Jr. a povestit în trecut și că a resimțit presiunea de a purta un nume greu, cel al tatălui său: „E aşa pentru că el l-a făcut greu şi eu îl duc mai departe, la fel cum îl vor face şi copiii mei. E foarte important pentru mine ca generaţiile tinere care nu l-au prins pe tata să ştie cine a fost. Nu fac o postare de dragul unei postări ca să spun: „Aoleu, tată, ce dor mi-e de tine!'. Nu mă interesează acest lucru. Vreau ca generaţiile tinere să fie curioase şi să ştie cine a fost acest mare actor care, întâmplător, a fost tatăl meu. El a lăsat o moştenire artistică extrem de importantă, mai ales pentru cei care vor să urmeze meseria asta. A fost un exemplu pentru generaţii întregi şi unii au dat la facultate pentru că l-au văzut în teatru şi film.'
„Sunt un om care n-ar supăra pe nimeni niciodată şi care înţelege să dăruiască tuturor oamenilor un surâs, o glumă, o butadă. În tinereţe am fost un vagabond, mai bine zis un hoinar. Am iubit oamenii, vinul, fetele frumoase şi la fel de nătângi ca mine şi voi rămâne în acest lanţ vrăjit toată viaţa', își rezuma la un moment dat Ștefan Bănică istoria vieții.
Citește și:
Cristina Ich a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei, Noah Alexandru. Ce mare și frumos este băiețelul vedetei
Foto: arhiva ELLE