Ținute nefericite la SAG Awards 2025: vedetele ale căror apariții pe covorul roșu nu ne-au convins

Când vine vorba despre ținute nefericite la SAG Awards 2025 trebuie menționat că, deși acestea nu au lipsit, ele au fost departe de dezastrele vestimentare din anii anteriori.

Deși titlul care face referire la ținute nefericite la SAG Awards 2025 pare prea dur, țin din start să menționez că expresia nu e menită să jignească, ci doar să arate că uneori, cu toată bunăvoința, cu tot ajutorul stiliștilor și cu contribuții de la cele mai mari brand-uri de modă ale lumii, look-urile pot să nu funcționeze. Ceea ce nu înseamnă nimic mai mult decât atât. O rochie sau un ansamblu neinspirat nu transformă purtătoarea într-o altă persoană – dar poate să ne servească o lecție pentru felul în care ne îmbrăcăm chiar noi. Deși, cel mai probabil, nu vom ajunge prea curând pe covorul roșu la SAG Awards.

Acestea fiind zise, seria de ținute nefericite la SAG Awards 2025 trebuie să fie deschisă de celebritățile de la care aveam cele mai mari așteptări. Cum ar fi, de pildă, Pamela Anderson, care ne-a obișnuit în acest sezon de ceremonii cu apariții superbe dar care, iată, a mai dat și greș. Deși chiar și asta e mult spus, pentru că rochia sa albă Dior nu are nimic greșit în sine, doar că pare să fi necesitat încă o sesiune de fitting – și că nu reușește să impresioneze, ca alte ținute purtate recent de actriță.

Și de la Jamie Lee Curtis aveam mai multe așteptări, așa că rochia ei din paiete negre, cu partea de sus ornată excesiv cu pene, nu reușește să fie ceea ce speram. Că tot a venit vorba despre pene – accesorii discutabile și la care de cele mai multe ori casele de modă ar trebui să renunțe – și Bronwyn Newport, într-o rochie galben-verzuie decorată cu pene a avut parte de o apariție care nu a impresionat defel.

Deși a plecat acasă cu cel mai important trofeu, ceea ce o face în acest moment favorită pentru Oscar, Demi Moore într-o rochie neagră Bottega Veneta și bijuterii Tiffany & Co. nu a avut parte de cele mai bun look al ei – cel puțin pentru anul acesta. Dar la câte covoare roșii a străbătut în acest sezon, cu siguranță i se poate ierta o singură apariție neinspirată. Și tot din seria veteranelor care au avut parte de ținute nefericite la SAG Awards 2025 trebuie menționate și Jodie Foster în Gucci (ca întotdeauna, Foster ar fi trebuit să rămână fidelă brand-ului său preferat, Armani), dar și Jane Fonda, care chiar a purtat Armani, dar cu siguranță unul dintre cele mai nereușite ale serii. Dar niște rochii nu le definesc pe aceste actrițe uriașe, așa încât părerea mea despre ce poartă ele cu siguranță nu le va atinge.

Ariana Grande, și ea într-un tur de forță în acest sezon, promovând filmul Wicked, nu a reușit să aibă o apariție prea spectaculoasă, iar rochia sa Jared Atelier ar fi putut să fie înlocuită cu succes de aproape orice altă alegere. La fel, Zooey Deschanel în Armani a părut ca un fel de școlăriță îmbrăcată într-un costum la un banchet oarecare. În vreme ce Gia Coppola a avut o rochie Valentino mult prea încărcată. Din seria „încărcată” face parte și ținuta Miu Miu purtată de Joey King, și în cu totul altă notă, Mikey Madison într-o rochie Louis Vuitton într-o nuanță de argintiu, cu o fundă aplicată pe talie, care pare prea greoaie pentru siluetă, nu a convins, nici ea.

Alte ținute nefericite la SAG Awards 2025? Le vezi în galeria alăturată, dar mai trebuie să le menționez pe Fran Drescher, președinta meritorie a sindicatului actorilor, într-un costum Alexander McQueen aproape plictisitor, pe Ursula Corbero, dar și pe Adjoa Andoh, Molly Shannon sau pe Cristin Milioti sau Alycia Debnam-Careya, ambele în Dior.

Citește și:
Golden Globes 2025: ținute neinspirate pe covorul roșu

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people