Gala MET 2024: ținutele care au impresionat

Treptele de la gala MET 2024 au fost invadate de ținute spectaculoase, iar noi ne-am ales deja preferatele.

Gala MET 2024 a avut loc, conform tradiției, în prima zi de luni a lui mai, la Metropolitan Museum of Art din New York, celebrând marea expoziție a primăverii organizată de Costume Institute, departamentul dedicat istoriei modei. Cu tema Sleeping Beauties: Reawakening Fashion, expoziția prezintă aproximativ 250 de piese vestimentare ce fac parte din arhivele institutului, dar care au fost rareori expuse în public, în parte și pentru că multe dintre ele sunt prea fragile pentru a vedea luminile reflectoarelor.


De altfel, întreaga expoziție aduce în centrul atenției munca de conservare și restaurare a acestor piese, ce provin din peste 400 de ani de istorie a costumului, unele dintre ele fiind realizate de case prestigioase precum Schiaparelli, Dior, Givenchy etc. Printre obiectele prea fragile pentru a fi expuse se numără și o creație Charles Frederick Worth, o rochie de bal datând din 1877, care a fost reconstruită într-o animație video. Tehnologia a jucat un rol important în întreaga expoziție, felurite metode, printre care proiecțiile cu lumină, inteligența artificială, CGI și multiple moduri de stimulare senzorială (vizitatorii pot mirosi, spre exemplu, unele piese), muzeul colaborând pe parcursul ultimelor luni cu SHOWStudio pentru ca vizitatorii să poată experimenta adevărata splendoare a exponatelor. Interesant este și că expoziția, realizată de Andrew Bolton și Wendy Yu, structurată în trei secțiuni (Land, Sea și Sky), se deschide cu o sculptură a lui Constantin Brâncuși, Muza adormită.


Gala MET 2024, cel mai proeminent eveniment de modă al anului, a avut anul acesta drept gazde celebrități de cel mai înalt calibru: Zendaya, Jennifer Lopez, Bad Bunny și Chris Hemsworth. Ei au fost ajutați de Gwendoline Christie, La La Anthony și Ashley Graham, iar creatoarea de conținut Emma Chamberlain a intervievat pentru Vogue celebritățile pe celebrele trepte care servesc drept covor roșu.

Dress code-ul de la Gala MET 2024 a fost The Garden of Time, inspirat de titlul unei nuvele de J.G. Ballard din 1962, iar vedetele s-au întrecut în a interpreta cerința destul de vagă. Cum era de așteptat, multe dintre ele au colaborat cu cele mai hot case de modă, și foarte multe au ales să apară în piese vintage, pentru a onora atât dress code-ul, cât și tema expoziției. Una dintre cele mai așteptate apariții a fost Zendaya, care a purtat două ținute fabuloase: în primul rând, o creație Maison Margiela Artisanal semnată de John Galliano, o referință la o creație a aceluiași designer pentru casa Dior în 1999, dar și o ținută neagră Givenchy Haute Couture, accesorizată cu o spectaculoasă pălărie cu flori.


Gigi Hadid purtând o rochie albă cu flori semnată Thom Browne a fost o altă apariție apreciată la Gala MET 2024. Și Rebecca Ferguson a purtat cu succes Thom Browne, iar Queen Latifah a ales o creație a aceluiași designer. De neignorat a fost Cardi B, într-o uriașă rochie neagră Windowsen. Negru a purtat, cu succes, și Rosalia, cântăreața alegând un ansamblu Dior Couture cu un accesoriu fabulos pentru păr.

Spectacolul celebrităților a continuat la Gala MET 2024 cu alte ținute notabile: Chloe Sevigny, în Dilara Findikoglu, arătând încă o dată că este una dintre puținele vedete care nu se feresc să îndrăznească când vine vorba despre vestimentație; Amelia Gray Hamlin strălucind la propriu într-o rochie terarium semnată Undercover, prezentă și în expoziție; Nicole Kidman arătând glam într-o reinterpretare a unei vechi rochii Balenciaga; iar Greta Lee și Taylor Russell au arătat splendid în Loewe. Cel puțin o mențiune, dacă nu mai mult, merită și Elle Fanning pentru apariția ei într-o ținută diafană Balmain, arătând consecvență în privința stilului personal, dar ne-au mai plăcut și Doja Cat într-o rochie „udă' Vetements, Victoria Ceretti în Alaia, Brie Larson în Prada și Venus Williams în Marc Jacobs au fost alte apariții spectaculoase. Shakira a îmbrăcat o rochie Carolina Herrera roșie, iar Demi Moore a ales o ținută Harris Reed parcă inspirată de recentul său rol în Feud: Capote versus The Swans. Și colega sa de platou, Naomi Watts, părea desprinsă din același film într-o creație Balenciaga. Vezi toate aceste ținute și multe altele care ne-au plăcut în galeria alăturată.


Citește și:
Vedete pe covorul roșu la MET GALA 2024 (GALERIE FOTO I)

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people