Jorge a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă soția lui.
Soția lui Jorge a ajuns de urgență la spital. Artistul le-a povestit fanilor care sunt problemele de sănătate cu care se confruntă Ramona Prodea.
Jorge a dezvăluit faptul că soția lui a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cântărețul a mărturisirit că partenerei sale i s-a dezlipit retina și din acest motiv a ajuns de urgență la spital. Artistul a transmis pe rețelele de socializare un mesaj în care a mai făcut o serie de confesiuni despre alte probleme cu care s-a confruntat familia lui.
„Soția mea… am ajuns cu ea la spital de urgență, că i s-a dezlipit retina. E cu mine în mașină acum, suntem fericiți că totul a decurs foarte bine, însă eu cu două cârje, ea cu ochiul bandajat…Aia mică a noastră, Karina, acum câteva luni a primit o minge în nas și are zgârciul dezlipit. Mâine mă duc cu ea la ORL. Deci, suntem familia faultată. Să nu aveți impresia că viața noastră e roz, că noi trăim într-o bulă sau ceva. Avem și noi, ca toată lumea, tot felul de situații”, a transmis Jorge pe Instagram.
Recent, Jorge a trecut printr-o operație. El a participat în show-ul Survivor România, făcând parte din echipa Faimoșilor, și a fost nevoit să părăsească emisiunea după ce a suferit o accidentare gravă la un picior. Artistul s-a ales cu o ruptură de menisc la piciorul stâng. Cântărețul a trecut cu bine prin operația chirurgicală și acum urmează o perioadă de recuperare, iar timp de 5 săptămâni nu va putea pune piciorul pe jos. Jorge a dezvăluit că nu se teme de recuperare, iar partea cea mai grea a trecut deja.
„Mi-a ajuns cuțitul la os, ca să zic așa, mai exact, bisturiul. Am ieșit vesel din operație. Am stat 2 nopți internat iar acum sunt acasă. Fericit că în sfârșit m-am operat. Așteptarea asta a fost cea mai grea. Urmează 5 săptămâni în care nu am voie să pun piciorul jos însă nu mă sperie, am povestit toată procedura cu operația, într-un vlog pe care l-am postat, la cererea fanilor Survivor România. A fost interesant că seara, după operație, mă uităm la Survivor din rezerva spitalului. Mi-a intrat „microbul”…”, a declarat Jorge pentru Click.ro.
Foto: Arhiva ELLE