Soţia lui CRBL îi e alături din tot sufletul partenerului său de viață, care a pornit recent spre Republica Dominicană, locația filmărilor emisiunii-concurs Survivor România, care va fi produsă și difuzată de PRO TV. CRBL face parte din echipa Faimoșilor, alături Andreea Tonciu, TJ Miles (Miles Jordache), Otilia Bilionera, Emil Rengle, Xonia, Cătălin Zmărăndescu, Roxana Ciuhulescu, Robert Niță, Laura Giurcanu, Radu Itu și Elena Chiriac. Ei vor concura cu echipa Războinicilor.
Elena, soția lui CRBL, și-a condus soțul la aeroport, însoțită de fiica lor, conștientă că participarea partenerului său la emisiune îi va ține departe unul de celălalt pentru câteva luni, timp în care acesta va fi supus unor încercări grele, participând la felurite probe fizice pentru a obține hrană și imunitate.
În cadrul emisiunii La Măruță, CRBL a vorbit despre participarea sa la concurs: „Sunt foarte pregătit! O să fie foarte frumos! Eu sper să mă distrez foarte mult și să adun cât mai multe amintiri frumoase. Am să mă bucur foarte tare de acest spectacol și acest concurs pentru că recunosc nu-mi place să pierd. Dar și când pierd, știu să pierd!'
După ce și-a condus soțul la aeroport, Elena, soția lui CRBL, i-a mai transmis acestuia un mesaj emoționant, plin de încurajări. „Stau cu telefonul în mână de ceva minute şi efectiv nu ştiu ce să scriu ….. emoţiile mă depăşesc… Daaar cum ar spune spaniolul : No pasa nada 😁 Cu zâmbetul pe buze, fruntea sus şi tot înainte, depăşim orice! Familia este cea mai puternică forţă pe care o are omul ! Muuult succes @eduardcrbl , suntem mereu lângă tine, chiar dacă la mii km distanţă!!! Pentru noi eşti nr 1, orice s-ar întâmpla! Te iubim!!! Cei mai mari fani ai tăi @alesia.world şi @elena.cerebela 💓💓💓 Enjoy the ride!!!! Have fun!!! One lifetime experience 🎉Noi ne descurcăm , tu ştii 💪🏼💪🏼💪🏼'.
CRBL și soția lui au început de ceva timp o viață nouă în Spania, sperând că țara va fi potrivită pentru creșterea fiicei lor.
Citește și:
Dorian Popa, momente de panică în Grecia: „Nu vreți să știți prin ce am trecut’
Foto: Instagram