Sore și-a făcut un nou tatuaj cu o semnificație specială legată de fiica ei: „Cel mai finuț și frumos simbol”

Sore a dezvăluit ce tatuaj emoționant și-a făcut, iar semnificația e legată de fiica ei.

Sore se bucură de rolul de mamă și îi dedică întreaga atenție fiicei sale, Erin. Relația dintre ele este una aparte, bazată pe o înțelegere profundă. Pentru a simboliza această legătură, artista a decis să își facă un tatuaj cu o semnificație specială legată de fiica ei.

Sore și-a făcut un tatuaj cu semnificație emoționantă

Sore își construiește o relație strânsă cu Erin, care locuiește alături de ea după despărțirea de fostul partener. Tatuajul pe care l-a ales reflectă această conexiune profundă. Artista a arătat ce a ales să își tatueze pe braț, fiind un desen delicat și minimalist, care îmbină un cerc și o inimă, având ca rezultat o imagine care sugerează o persoană ce își îmbrățișează copilul.

Acest simbol reprezintă iubirea și protecția, având o semnificație adesea asociată cu legătura dintre părinți și copii sau cu o relație profundă de sprijin. Designul, deși simplu, are o putere deosebită, comunicând o senzație de apropiere și îngrijire.

„Aici eram tare fericită pentru că mi-au făcut cel mai finuț și frumos simbol care să ne reprezintă pe Erin și pe mine” a scris Sore pe rețelele de socializare.

După despărțirea de tatăl fiicei sale, Sore a preferat să fie rezervată în ceea ce privește viața ei personală. Artista a povestit cu mai multe ocazii că separarea s-a produs pe cale amiabilă. Vedeta și Mircea Julean se ocupă împreună de creșterea și educația fiicei lor, Erin, care petrece timp cu amândoi.

„Foarte bine (colaborează în creșterea lui Erin – n.red.). Suntem amândoi doi părinți super implicați. Ea este un copil norocos pentru că are parte de susținere, de iubire, de o familie mare. Bunicii sunt și ei implicați, sunt în București, toată lumea e pe poziții. Stăm foarte aproape unii de ceilalți. Nu este situația cea mai fericită. Orice părinți, în teorie, își doresc să ofere familia tradițională copiilor lor. În situația dată, noi cred că suntem un model foarte bun și fericit, un caz fericit. Din ce observ eu, în comportamentul ei și în cum își exprimă emoțiile, Erin e un copil fericit”, a declarat Sore în cadrul Fresh by Unica.

Cum se înțelege Erin cu partenerul artistei

Artista a dezvăluit și cum se înțelege actualul ei partener cu fiica ei, Erin.

„N-aș fi anunțat că formez un cuplu dacă n-ar fi fost un parteneriat bun din toate punctele de vedere. Foarte bine (se înțeleg Erin și iubitul ei – n.red.). Mă simt recunoscătoare pentru că n-ai cum să forțezi o chimie în direcția asta. Toate mamele în situația mea cu siguranță la asta se gândesc înainte să înceapă o relație. Real, indiferent cât de mult îți place ție de un om, dacă copilul tău nu e în asentiment cu tine nu ai ce să faci.

Alegerea (unui nou partener – n.red.) a fost altfel, a trebuit să iau în calcul în avans dacă omul de lângă mine poate fi un exemplu bun pentru copilul meu, dacă-i poate fi un prieten bun, dacă-mi poate fi partener și în momentele mai puțin bune ale vieții. Le-a bifat pe toate.”

Citește și:
Jennifer Lopez, surprinsă la cină alături de un bărbat celebru. Copiii artistei au fost și ei prezenți

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Mai multe din people