Sore a anunțat că s-a despărțit de partenerul ei, Mircea Julean, după o relație de 8 ani. Cei doi au împreună și o fetiță adorabilă, Erin, care recent a împlinit 6 ani.
Sore a fost cea care a anunțat pe rețelele de socializare că s-a despărțit de Mircea, tatăl fetiței sale, precizând că relația lor a ajuns la final de ceva vreme, însă nu a vrut să anunțe acest lucru public.
„Au fost 8 ani care ne-au adus maturizarea și cea mai de preț realizare, pe Erin (n.red. – fiica ei). De ceva timp, Mircea și cu mine nu mai formăm un cuplu, dar vom forma mereu o familie. Am simțit responsabilitatea de a face această postare, deoarece îmi asum faptul că sunt persoană publică, însă așa cum mi-am expus relația pe internet, cu la fel de multă discreție voi proceda și în acest caz', a scris Sore pe rețelele de socializare.
La începutul lui 2017, Sore a fost cerută în căsătorie și a răspuns afirmativ, însă cei doi nu au ajuns să facă acest pas. Mai mult chiar, artista a declarat că nu a fost genul de fată care să se viseze mireasă.
„Da, am fost cerută în căsătorie, însă nunta, ca eveniment, nu a fost pe lista noastră de priorități și dintr-o comoditate. Nici eu, nici el nu suntem fanii evenimentului în sine, care este un factor de stres imens pentru miri și ar presupune un număr foarte mare de invitați pe care i-am avut deja la botez, am văzut ce înseamnă asta și cred că atunci ne-am convins amândoi că ne e bine așa cum suntem. Sinceră să fiu, nici nu am fost genul de fetiță care să își imagineze ziua nunții, nu prea îmi pot explica de ce, probabil de aceea nici nu sufăr pentru că n-am fost mireasă, încă', a declarat Sore pentru VIVA!
Citește și:
Ruby, fiica actriței Jamie Lee Curtis, s-a căsătorit, iar ceremonia a fost inedită
Foto: Instagram