Sore, primele declarații despre noul ei partener. Ce a dezvăluit artista: „Verdictul final a trebuit să vină din partea copilului”

Sore a fost invitată recent în cadrul podcastului "Te ascult", moderat de Ilinca Vandici, și a vorbit deschis despre noul ei partener, Andrei.

Sore este recunoscută drept una dintre cele mai iubite și apreciate cântărețe din țara noastră. Cu o carieră muzicală de succes, ea poate fi considerată o femeie împlinită din perspectivă profesională, dar și personală. Vedeta are o fiică ce îi seamănă perfect, iar cele două au o relație foarte bună, fiind foarte apropiate.


Sore și fostul ei partener de viață, Mircea Julean, s-au separat în vara lui 2022 după o relație care a durat opt ani și au împreună o fiică, pe nume Erin. La începutul anului 2017, artista a fost cerută în căsătorie și a răspuns afirmativ, însă cei doi nu au ajuns să facă acest pas. Ulterior, cântăreața a păstrat discreția cu privire la viața ei amoroasă.

Sore, primele declarații despre noul ei partener

Sore și-a luat recent prin surprindere fanii cu imaginile postate pe contul ei de Instagram. Artista a dezvăluit atunci că petrece câteva zile speciale în Italia, dar și că este însoțită de noul ei partener. Cei doi apar îmbrățișați, însă artista nu a dezvăluit identitatea iubitului ei.


„Nu este nimic mai romantic decât mâncarea italienească', a fost mesajul scris de Sore.

Sore a fost invitată recent în cadrul podcastului „Te ascult', moderat de Ilinca Vandici, și a vorbit deschis despre noul ei partener, Andrei.

„Indiferent cât va dura, până unde se va duce, aleg să trăiesc mereu în prezent.(…) Concluzia e să fim fericiți acum!', a declarat Sore.

Ilinca Vandici a ținut să o întrebe pe artistă dacă actuala relație este una serioasă și dacă are planuri de viitor alături de partenerul ei.

Ilinca Vandici: „Materialul actualului tău iubit e un material bun de tată?'
Sore: „Da, îți dai seama'
Ilinca Vandici: „Deci cu el îți dorești (n.red. un copil)?'
Sore: „Da, îmi doresc!'


Cântăreața a mărturisit că fiica ei, Erin, este încântată de ideea de a mai avea o soră.

„M-aș vedea mamă de două fetițe, iar Erin este un material de soră mai mare foarte bun. Dar mi-a pus o condiție, mi-a zis: ‘Mama, trebuie să fie fată’', a mai povestit Sore.

Artista a povestit că a avut emoții atunci când l-a prezentat fetiței sale pe noul ei partener.

„În primul și în primul rând, după separare, pentru mine a fost important să testez terenul, iar apoi verdictul final a trebuit să vină din partea copilului. Copilul a dat un verdict extraordinar și atunci m-am relaxat', a declarat cântăreața.


Ce spune artista despre relația cu tatăl fetiței sale

Sore preferat să păstreze discreția în ceea ce privește viața ei personală și a vorbit rar atât despre relația pe care a avut-o cu Mircea Julean, cât și despre despărțirea lor. Recent, vedeta a povestit cum se înțelege acum cu tatăl fiicei sale. Artista și Mircea Julean se ocupă împreună de creșterea și educația fiicei lor, Erin, care petrece timp cu amândoi. Cântăreața a mai recunoscut că despărțirea s-a produs pe cale amiabilă.


„A fost o separare foarte frumoasă, foarte frumoasă e poate exagerat spus. A fost în termeni foarte ok. Practic, despărțirea, ruperea, relația fusese consumată și încheiată deja. N-am mai avut ce să sufăr. Dacă a fost ceva, deja fusese, trecuse, se spălase. A fost o separare foarte ok pentru că am reușit să comunicăm foarte bine amândoi în momentul acela. De atunci încoace suntem foarte echilibrați în creșterea lui Erin. Este realmente un tată extraordinar. Chiar i-am zis de curând că Erin îl vede ca pe un erou și are dreptate. El pentru ea este ireproșabil. Noi astăzi suntem prieteni mai buni decât am fost înainte. Ne înțelegem mai bine decât ne înțelegeam înainte. Așa cum privesc eu, lucrurile sunt mai bine decât erau', a mărturisit Sore în cadrul podcastului găzduit de Jorge. 

Citește și:
Channing Tatum și Zoë Kravitz, apariție rară în public. Cuplul a fost alături de Lenny Kravitz la primirea unei stele pe Hollywood Walk of Fame

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people