Sore, mărturisiri oneste despre despărțirea de Mircea Julean, tatăl fiicei sale. Cum a trecut artista pentru momentul dificil: „Eram într-o mare învolburată și naufragiasem…”

Sore preferat să păstreze discreția în ceea ce privește viața ei personală și a vorbit rar atât despre relația pe care a avut-o cu Mircea Julean, cât și despre despărțirea lor.

Sore este recunoscută drept una dintre cele mai iubite și apreciate cântărețe din țara noastră. Cu o carieră muzicală de succes, ea poate fi considerată o femeie împlinită din perspectivă profesională, dar și personală. Vedeta are o fiică ce îi seamănă perfect, iar cele două au o relație foarte bună, fiind foarte apropiate.

Sore a vorbit recent despre fostul ei partener de viață, Mircea Julean. Cei doi s-au separat în vara lui 2022, după o relație care a durat opt ani și au împreună o fiică, pe nume Erin. La începutul anului 2017, artista a fost cerută în căsătorie și a răspuns afirmativ, însă cei doi nu au ajuns să facă acest pas. Demai bine de un an artista are o nouă relație, dar nu a dezvăluit până acum identitatea noului partener.

Sore preferat să păstreze discreția în ceea ce privește viața ei personală și a vorbit rar atât despre relația pe care a avut-o cu Mircea Julean, cât și despre despărțirea lor. Recent, vedeta a povestit cum se înțelege acum cu tatăl fiicei sale. Artista și Mircea Julean se ocupă împreună de creșterea și educația fiicei lor, Erin, care petrece timp cu amândoi.

„Deși terapeuții ar spune că în momentul în care te bagi în muncă foarte tare și te solicită și te ascunzi acolo, practic fugi de trăirile tale. Eu nu am simțit așa, pentru că am norocul de a avea o meserie artistică și artistul lucrează cu emoția, indiferent în ce formă, iar pentru mine anul acela care a fost extraordinar de încărcat profesional, a fost un colac de salvare.
Deci e ca și cum eu eram într-o mare învolburată și naufragiasem și a venit vaporul și m-a adus la mal. Fix așa, pentru că de ce? O femeie în momentul în care trece printr-o schimbare majoră în viață, nu va trece prin ea niciodată cu foarte multă încredere în ea, că n-ai cum. E un moment de schimbare, deci tu ești un pic temător, într-o oarecare măsură.
Și toată experiența profesională din perioada aceea, mie mi-a dat foarte multă încredere.  Adică au fost atâtea lucruri care pe mine m-au făcut să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am, ce sunt, ce pot… tot! N-avea cum în mintea mea, în momentul ăla, să nu se înflorească măcar un gând, dar mie mi-au înflorit 100, despre cât de bine va fi. Am avut norocul, pentru că probabil dacă nu aveam zona profesională așezată, de care să-mi placă, să-mi facă plăcere să merg la muncă, așa cum este expresia, cu siguranță n-aș fi avut așa povești despre binele ăsta pe care îl simțeam!”, a povestit cântăreața în podcastul „DilEMMA”.

Cântăreața a mai recunoscut într-un alt interviu că despărțirea s-a produs pe cale amiabilă.

„A fost o separare foarte frumoasă, foarte frumoasă e poate exagerat spus. A fost în termeni foarte ok. Practic, despărțirea, ruperea, relația fusese consumată și încheiată deja. N-am mai avut ce să sufăr. Dacă a fost ceva, deja fusese, trecuse, se spălase. A fost o separare foarte ok pentru că am reușit să comunicăm foarte bine amândoi în momentul acela. De atunci încoace suntem foarte echilibrați în creșterea lui Erin. Este realmente un tată extraordinar. Chiar i-am zis de curând că Erin îl vede ca pe un erou și are dreptate. El pentru ea este ireproșabil. Noi astăzi suntem prieteni mai buni decât am fost înainte. Ne înțelegem mai bine decât ne înțelegeam înainte. Așa cum privesc eu, lucrurile sunt mai bine decât erau”, a mărturisit Sore în cadrul podcastului găzduit de Jorge. 

Citește și:
Cu ce se ocupă soțul Laurei Cosoi. În ce afaceri este implicat Cosmin Curticăpean: „Asta îți dă libertatea de gândire'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people