Sore are un mesaj special pentru fani, cu ocazia aniversării sale

Sore a împlinit vârsta de 30 de ani, iar ea le-a împărtășit urmăritorilor de pe Instagram care au fost sentimentele care au încercat-o cu această ocazie.

Sore are o carieră de succes, este mama unei fetițe, iar recent ea a împlinit vârsta de 30 de ani. Ea a postat pe contul său de Instagram un mesaj prin care le spune urmăritorilor faptul că nu a organizat o petrecere fastuoasă cu ocazia zilei sale de naștere, însă ea a putut aprecia multe alte lucruri pe care le-a realizat până la această vârstă, printre care familia și cariera.


Recent, Sore și-a lansat piesa „Cum să mă las', fiind cea care a compus muzica, versurile și scenariul. În exclusivitate pentru ELLE, Sore a spus despre piesă faptul că „lansează o întrebare în fiecare dintre noi… fie că este vorba despre un viciu fizic sau unul sufletesc, fiecare dintre noi își dorește să se lase de ceva’, fie ele energii negative, fumat sau relație de iubire.'

„Nu am nicio poză fancy pentru ziua mea..pentru că anul acesta nu mi-am organizat nimic…dar am fost surprinsă. Iar poza asta arată fix cum mă simt astăzi, la 30 de ani. Aseară, iubitul și prietenii mei mi-au arătat, încă o dată, că mă iubesc. M-au încercat o mulțime de stări și emoții în ultima săptămână, unele retrospective, altele cu privire la viitor, dar am înțeles că e cumva normal să simți emoție când schimbi prefixul. Viața mea e în cea mai bună perioadă acum, sunt recunoscătoare pentru familia mea, pentru prieteni, pentru carieră și pentru oamenii alături de care lucrez. Sunt fericită cu ceea ce am realizat până la 30, evident că visele mele sunt uneori puțin cam mari și mă mai și supăr, mă întristez că nu reușesc să le bifez pe toate atunci când mi le doresc dar cred că răbdarea e unul din lucrurile pe care trebuie să le învăț în decada nouă pe care o încep azi. Și mi-am mai propus să mă las să fiu eu, în fiecare zi de aici înainte, pentru că dincolo de orice imagine pe care ne dorim să o prezentăm lumii, cea mai frumoasă este cea autentică, fiind și cea care ne face atât de diferiți unii de alții', a fost mesajul scris de Sore pe Instagram.


Prin mesajul scris de ea, Sore aduce în prim-plan faptul că ar trebui să ne bucurăm în viață de lucrurile mărunte și să ne apreciem așa cum suntem. Pe lângă asta, ea vorbește și despre autenticitate, un aspect extrem de important în zilele noastre și pe care nu ar trebui să îl neglijăm, în ciuda presiunii sociale pe care o putem resimți. 

De-a lungul timpului, Sore și-a schimbat stilul vestimentar, despre care spunea că este „un stil minimalist, ușor rock, curat.' Fiind artistă, ea trebuie în permanență să își adapteze ținutele în funcție de show-urile pe care le are, dar să fie la curent și cu tendințele și să le integreze în stilul ei.

Ți-am pregătit o selecție a celor mai stylish ținute purtate de Sore și din care te poți inspira și tu!

Citește și:
Sore, confesiuni despre presiunea socială, hateri și bullying

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people