Sora lui Celine Dion, noi mărturisiri despre starea de sănătate a artistei: „Nu putem găsi niciun medicament care să funcționeze”

Celine Dion a fost diagnosticată cu o boală neurologică incurabilă.

Sora lui Celine Dion, noi mărturisiri despre starea de sănătate a artistei: „Nu putem găsi niciun medicament care să funcționeze”

Claudette Dion, sora lui Celine Dion, a vorbit recent despre starea de sănătate a artistei, care a fost diagnosticată cu o tulburare neurologică rară, numită „Stiff Person Syndrome”. Aceasta a mărturisit că Dion este în prezent îngrijită de sora lor, Linda, și că lucrează îndeaproape cu cercetători specializați în această afecțiune.

„Nu putem găsi niciun medicament care să funcționeze, dar este important să avem speranță”, a dezvăluit Claudette Dion pentru Le Journal de Montreal.

„Sincer, cred că are nevoie mai ales de odihnă. Întotdeauna dă tot atunci când cântă, întotdeauna încearcă să fie cea mai bună și în top. La un moment dat, inima și corpul tău încearcă să-ți spună ceva. Este important să le asculți.”

CONȚINUT VIDEO ELLE

Claudette Dion a mai precizat și că sora lor, Linda, locuiește acum împreună cu artista, în casa ei din las Vegas.

„Când o sun pe [Celine] și este ocupată, vorbesc cu sora mea, Linda, care locuiește cu ea și îmi spune că muncește din greu.”

Celine Dion a anunțat recent că este nevoită să anuleze turneul Courage World Tour, care ar fi trebuit să debuteze în luna august la Amsterdam. Artista în vârstă de 55 de ani a precizat că boala cu care se luptă o împiedică să susțină cele 42 de concerte pe care le avea programate.

O sursă apropiată a vorbit despre decizia artistei, mărturisind că, deși își dorește să se întoarcă pe scenă, momentan, starea de sănătate nu îi permite acest lucru.

„Cu siguranță, scopul este ca ea să plece din nou în turneu, dar după ce se va simți mai bine. În acest moment, se concentrează pe sănătatea ei. Nu putea continua să amâne spectacolele – nu era corect față de fani”, a spus sursa, potrivit PEOPLE.

Precizarea a venit la doar câteva zile după ce Dion a anunțat pe rețelele sociale că trebuie să anuleze turneul din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă. De asemenea, aceasta a ținut să sublinieze că își dorește să se întoarcă pe scenă și le-a cerut scuze fanilor pentru anularea concertelor.

„Îmi pare atât de rău că vă dezamăgesc pe toți încă o dată… și chiar dacă mi se rupe inima, este mai bine să anulăm totul până când voi fi cu adevărat pregătită să mă întorc pe scenă… Nu mă dau bătută… și abia aștept să vă văd din nou! – Celine xx”, a scris cântăreața pe Twitter.

În plus, și echipa sa a lansat un comunicat de presă, în care a fost precizat faptul că artista încă se află într-o perioadă de recuperare.

„În timp ce lumea a ieșit din pandemie, Celine a continuat să fie tratată pentru o afecțiune medicală care o împiedică să cânte. Celine lucrează din greu la recuperarea ei. Avem toată speranța că, într-o zi, în curând, Celine va putea veni în toate aceste orașe din Europa pentru a cânta pentru fanii ei extraordinari, dar acel moment pur și simplu nu este acum. Echipa medicală a lui Celine continuă să evalueze și să trateze această afecțiune”, se arată în comunicatul de presă.

În urmă cu câteva luni, Celine Dion a mărturisit Într-un videoclip postat pe pagina sa de Instagram că a fost diagnosticată cu „Stiff Person Syndrome”, o boală incurabilă, care afectează o persoană la un milion. De asemenea, ea a continuat cu explicațiile privind planul său de recuperare și a dezvăluit că își dorește să se întoarcă pe scenă.

„Din păcate, aceste spasme afectează fiecare aspect al vieții mele de zi cu zi, provocându-mi uneori dificultăți atunci când merg și nu-mi permite să îmi folosesc corzile vocale pentru a cânta așa cum o făceam înainte. Mă doare să vă spun astăzi că acest lucru înseamnă că nu voi fi pregătită să îmi reiau turneul în Europa în februarie. Am medici grozavi care sunt alături de mine pentru a mă ajută să fiu mai bine. Copiii mei prețioși mă sprijină și-mi oferă speranță. Muncesc din greu cu terapeutul meu în medicină sportivă în fiecare zi pentru a-mi recupera forța și capacitatea de a performa din nou, dar trebuie să recunosc că a fost o luptă. Tot ce știu este că am cântat toată viața mea și este ceea ce îmi place cel mai mult să fac. Mi-e dor de voi atât de mult. Mi-e dor să vă văd pe toți fiind pe scenă cântând pentru voi. Pentru a ajunge din nou la voi, nu am de ales decât să mă concentrez asupra sănătății mele în acest moment și am speranța că sunt pe drumul spre recuperare. Acesta este focusul meu și fac tot ce pot pentru a mă recupera.”

Citește și:
Lizzo răspunde acuzațiilor de hărțuire sexuală ce îi sunt aduse de trei foste dansatoare

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video