Actrița Sophie Turner, în vârstă de 23 de ani, a dezvăluit că a primit, pentru ultimul sezon al serialului, o sumă considerabil mai mică decât colegul ei Kit Harrington, însă acest lucru nu o deranjează deloc.
Este puțin complicat, a declarat ea într-un interviu recent. „Kit a primit mai mulți bani decât mine, însă el are o poveste mai mare și mai complicată în serial. Și, pentru ultimul sezon, el a filmat 70 de scene noaptea, iar eu nu am avut niciuna. Mă gândeam ‘Știi ce.. păstrează banii aia’'.
Deși s-a resemnat cu privire la diferențele salariale, Turner a încercat să se impună în fața producătorilor, cerând mai multe beneficii pentru femeile implicate în producție. În contractul pe care l-a semnat, este stipulat faptul că 50% din echipa de filmare trebuia să fie compusă din femei. „Acum vezi femei în toate departamentele, de la cameramani la producători și regizori. Este extraordinar', a mai declarat ea.
Deși nu a trebui să filmeze așa multe scene dificile precum Harrington, Turner a avut și ea parte de momente mai neplăcute și solicitante. Sophie Turner a dezvăluit într-un interviu pentru InStyle că îi era interzis să-și spele părul în perioada filmărilor pentru „Game of Thrones'. Actrița, care interpretează rolul lui Sansa Stark în renumitul show, a confirmat acest lucru, adăugând „În timpul filmărilor pentru cel de-al cincilea sezon, au început să-mi ceară să nu îmi mai spăl părul, era chiar scârbos.'
Totuși, Sophie a recunoscut că nu i s-a impus de la început această condiție. „În primele câteva sezoane mi-a fost permis să-mi spăl părul pentru că eram o tânără aristocrată.' Actrița a continuat prin a spune că părul îi era atât de gras, încât particulele de zăpadă falsă îi rămâneau prinse în bucle. În ultimele sezoane, i s-a permis să poarte peruci, un moment de eliberare pentru actriță.
Ultimul sezon al serialului Game of Thrones va avea premiera pe 14 aprilie. Fanii așteaptă de aproape doi ani finalul poveștii, care, potrivit producătorilor și actorilor, va fi complet imprevizibil.
Citește și:
Sophie Turner explică de ce a acceptat să se logodească, la 21 de ani, cu Joe Jonas
Foto: Arhiva Revistei ELLE