Sophie Turner a renunțat la plângerea în care îl acuza pe Joe Jonas că împiedica întoarcerea celor două fiice ale lor, Willa și Delphine, în țara lor, Anglia. În luna septemebrie a anului trecut, actrița din Game of Thrones a solicitat unei instanțe din Manhattan întoarcerea imediată a copiilor reținuți în mod nedrept, acuzându-l pe fostul său partener de răpire (acesta refuzând să îi înmâneze pașapoartele copiilor). Bătălia pentru cei doi copii a apărut pe fondul mutării familiei, la începutul acestui an, în Marea Britanie. Cuplul avusese o înțelegere conform căreia cele două fiice ar fi trebuit să se afle sub supravegherea tatălui lor, în Statele Unite, cât timp Turner se afla pe platourile de filmare, însă la finalizarea proiectului Jonas ar fi refuzat returnarea copiilor.
Potrivit unor documente judiciare obținute de PEOPLE, un judecător american a aprobat respingerea cererii, după ce ambele vedete au semnat un acord cu privire la custodia celor doua fiice ale lor, care a fost aprobat săptămâna trecută de un judecător din Marea Britanie. Jonas și Turner au fost de acord ca plângerea să fie respinsă „cu prejudicii și fără ca onorariile avocaților, cheltuielile, costurile și/sau cheltuielile de judecată să fie acordate uneia dintre părți'.
În luna octombrie, cei doi au ajuns la un acord temporar cu privire la custodia celor două fiice ale lor, Willa și Delphine. Acestia stabilisera ca vor avea custodie comună, fetițele lor urmând să își petreacă timpul atât în Anglia, cât și în Statele Unite ale Americii.
„După o mediere productivă și reușită, am convenit ca copiii să petreacă timp în mod egal în cămine iubitoare, atât în SUA, cât și în Marea Britanie', a declarat fostul cuplu într-o declarație pentru Us Weekly la momentul respectiv.
Sophie Turner și Joe Jonas s-au logodit în octombrie 2017, după un an de relație. La vremea respectivă, actrița avea 21 de ani și a mărturisit că nu s-a imaginat niciodată căsătorită, însă ulterior l-a întâlnit pe artist, de care s-a îndrăgostit. Ea a mai declarat că a fost șocată că a făcut acest pas, dar se bucura că a găsit persoana potrivită pentru ea. Vedeta a mai precizat atunci că nu crede că a fi căsătorită este cel mai bun lucru care i se poate întâmpla, explicând că pentru ea este importantă și cariera.
„Mă pregăteam să fiu singură pentru tot restul vieții. Cred că din moment ce ai găsit persoana potrivită, îți dai seama pur și simplu. Simt că am un suflet mai înțelept decât vârsta pe care o am de fapt. Cred că am trăit suficient încât să știu. Am întâlnit suficienți băieți încât să știu – am întâlnit suficiente fete încât să știu', a declarat în trecut Sophie Turner pentru Rolling Stones.
Sophie Turner și Joe Jonas s-au căsătorit în mai 2019 în cadrul unei ceremonii surpriză care a avut loc la Las Vegas, imediat după participarea la Billboard Music Awards. Cel care a oficiat ceremonia era costumat în Elvis Presley, iar cei care au cântat au fost Dan + Shay. După rostirea jurămintelor, actrița și muzicianul au făcut schimb de inele din bomboane în locul unor verighete adevărate.
În luna septembrie a anului trecut, cei doi și-au anunțat divorțul.
„După patru ani minunați de căsnicie, am decis de comun acord să punem capăt mariajului nostru pe cale amiabilă. Există multe speculații cu privire la motivul pentru care am ajuns la despărțire, dar, cu adevărat, aceasta este o decizie de comun acord și sperăm sincer că toată lumea poate respecta dorințele noastre de intimitate pentru noi și pentru copiii noștri', se arăta în declarația transmisă de Sophie Turner și Joe Jonas.
Citește și:
Dua Lipa și noul ei iubit, Callum Turner, surprinși în ipostaze romantice la o întâlnire în Los Angeles
Foto: Arhiva ELLE