Sophie Turner, escapadă romantică cu noul iubit în Italia, după divorțul de Joe Jonas. Cum a fost surprins cuplul

Sophie Turner și iubitul său, Peregrine Pearson, se bucură de o vacanță romantică în Italia, în timp ce fostul ei soț, Joe Jonas, este din nou singur.

Relația lui Sophie Turner cu Peregrine Pearson e din ce în ce mai serioasă. Actrița, în vârstă de 28 de ani, și aristocratul britanic, în vârstă de 29 de ani, au fost surprinși în acest weekend în timp ce se bucurau de o escapadă romantică în Italia. Cei doi s-au relaxat în Capri, Turner fiind fotografiată în timp ce fuma o țigară, iar Pearson savura un pahar de vin alb.


Pentru plimbare, amândoi au ales ținute casual. Actrița a purtat un pulover bleumarin, o pereche de jeanși și o poșetă Louis Vuitton, iar Peregrine a optat pentru un tricou negru, o șapcă în aceeași nuanță și o pereche de pantaloni albi.

Sophie Turner și-a oficializat relația cu Peregrine Pearson la câteva luni după ce a anunțat divorțul de Joe Jonas. În ianuarie, actrița din Game of Thrones a postat pe contul său de Instagram o serie de imagini în care apare alături de Pearson, dar și de alți doi amici. Cei patru s-au bucurat de o vacanță la munte, fiind fotografiați pe o pârtie de schi.


„Vrea cineva Jägerbomb?', a scris Turner, în vârstă de 28 de ani, în descrierea pozelor, referindu-se la băutura făcută cu Jägermeister și Red Bull. Pe lângă imaginile cu iubitul său și cei doi prieteni ai lor, Sophie a mai dezvăluit și câteva cadre în care apare singură, pe marginea unei piscine sau pe pârtie.

Primele zvonuri conform cărora Turner ar forma un cuplu cu Pearson au apărut la sfârșitul lunii octombrie, când au fost văzuți în timp ce se sărutau la Paris. De atunci, cei doi au devenit mai îndrăzneți în privința idilei lor și au fost văzuți în diverse ipostaze romantice. În plus, aristocratul britanic și Turner au fost fotografiați recent sărutându-se și ținându-se de mână pe străzile din Londra.

O sursă apropiată a declarat recent pentru Us Weekly că lui Turnerpare să îi placă foarte mult să petreacă timp cu Perry,' întrucât cei doi „s-au apropiat progresiv.' Chiar dacă a specificat că este „prea devreme pentru a spune dacă există un potențial pe termen lung,' persoana din interior a speculat că „lucrurile s-ar putea îndrepta în această direcție.'


Sursa a mai afirmat că Turner „nu se aștepta să găsească atât de repede pe cineva de care să îi pese', dar „nu a putut rezista' în fața lui Pearson. Escapada romantică a actriței vine în contextul în care Joe Jonas tocmai s-a despărțit de Stormi Bree după cinci luni de relație.

O sursă apropiată a declarat pentru Page Six că membrul formației Jonas Brothers, în vârstă de 34 de ani, a rupt relația cu fosta Miss Tennessee Teen USA, în vârstă de 33 de ani, din cauza faptului că este „ocupat să lucreze la albumul său solo.'


O altă persoană din interior a dezvăluit pentru Us Weekly că Jonas s-a confruntat cu „un program foarte încărcat între copiii săi și cariera sa, așa că viața lui romantică trebuie să treacă pe plan secund deocamdată.'

„Dacă apare persoana potrivită, cu siguranță își va face timp pentru ea în viața lui. … [El] nu simte nevoia să intre într-o relație cu oricine,' a adăugat sursa. „Dacă se întâmplă, se întâmplă. Dar este foarte mulțumit de situația actuală.'

Citește și:
Gwyneth Paltrow și Chris Martin, din nou împreună. Cum au fost surprinși cei doi

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people