Cind Sophie Marceau a vazut pozele ce urmau sa apara in revista, a pus degetul pe ridurile de expresie din jurul ochilor si a spus: „Va rog sa nu le retusati, sint foarte bine asa’. Actrita preferata a francezilor, despre care Dominique Besnehard, agentul starurilor, a afirmat ca „este inscrisa in genele Frantei, impreuna cu Turnul Eiffel si Johnny Hallyday, este o actrita care stie diferenta dintre meserie si viata reala, un monstru sacru care ne-a repetat, in timpul interviului: „Eu nu traiesc prin rolurile pe care le joc’.
Pentru ea, viata nu inseamna sa se ascunda dupa imagini false, retusate, sa se creada superioara celorlalti, sa stea intr-un turn de fildes, de unde sa priveasca muritorii. si totusi, fetiscana asta frumoasa de pica are toate motivele sa se creada perfecta!
De ce nu o face? Poate ca o poarta inca in sufletul ei pe micuta Vic, lansata in lumea cinematografului inca de la 13 ani, plina de prospetime si spontaneitate. La care se adauga dorinta extrem de puternica de a fi cit mai aproape de adevar, mereu in slujba realitatii. Rezultatul acestui amestec este o femeie profunda si simpatica, nelinistita si hotarita. Care isi pune intrebari in timp ce ne raspunde noua, inca incercind sa-si dezlege propriul mister.
ELLE: Ai decis sa nu ti se retuseze toate ridurile de pe fotografii. De ce?
Sophie Marceau: Sintem actori, nu papusi de ceara care nu imbatrinesc. Inaintarea in virsta face parte din munca de actor, iar ridurile date de viata, va rog sa imi scuzati cliseul, sint importante, caci noi jucam din experientele personale, din sentimentele traite. Ridurile arata ce am trait pina acum si am trait prea multe (ride) ca acum sa vina cineva si, hop, sa mi le stearga.
Nu, nu! Ia imaginati-va ce-ar spune oamenii la cinema: „Hm, ce ciudat, in fotografii parea mult mai tinara’. Am poze in care seman cu toata lumea si toti seamana cu mine. Tocmai am terminat un film in care efectele speciale m-au transformat in Monica Bellucci. Uneori nu ma recunosc: o sprinceana subtiata, alta forma a ochiului si esti altcineva.
Este incredibil, dar identitatea noastra este foarte fragila, tine de astfel de detalii minore… Pe de alta parte, de indata ce revenim la miscare, la film, totul se schimba – cind rid, ma recunosc imediat, chiar daca am ochii Monicai. Este usor de domeniul SF.
ELLE: Ai decis sa nu ti se retuseze toate ridurile de pe fotografii. De ce?Dar tentatia intineririi, a stergerii anilor…
S.M.: Nu ma deranjeaza faptul ca unii aleg sa isi trateze chipul ca pe o marfa – la urma urmei, fata e o parte din corp, pe care putem vedea efectul trecerii timpului… sau putem alege sa nu-l vedem. Dar recunoastem oamenii dupa expresie, nu dupa numarul si forma ridurilor, iar o fata imobila ne transforma in altcineva, nu mai sintem noi insine.
Sigur, nu ma bucur ca imbatrinesc, fac eforturi, am grija de mine, dar nici nu-mi doresc sa arat cu douazeci de ani mai tinara. Mi se pare un joc periculos si, in plus, cu cit imbatrinesc, cu atit ma simt mai bine.
ELLE: Ai decis sa nu ti se retuseze toate ridurile de pe fotografii. De ce?Lumea te stia mai plinuta, iar acum esti foarte slaba. E o schimbare pe care ai simtit-o si la nivelul personalitatii?
S.M.: Am trait multa vreme intr-o bula de sticla, speriata de lumea exterioara, care vedea in mine femeia care trebuia sa reuseasca in viata. Atunci, kilogramele in plus ma protejau. Dar acum nu mai am nevoie de ele (sau poate am mai putina nevoie), am revenit la corpul din adolescenta, corp osos, nervos, corp de sportiva. Este un semn clar ca ma simt mai bine in corpul meu.
ELLE: Ai decis sa nu ti se retuseze toate ridurile de pe fotografii. De ce?Observam azi ca supra-expunerea duce la pierderea iubirii din partea publicului. Cota ta de iubire este la limite maxime. Cum explici acest fenomen? Sa fie oare discretia ta de vina?
S.M.: In viata reala sint o pudica, nu vorbesc usor despre problemele personale, sint chiar destul de tematoare. si lupt cu mine insami ca sa nu mai fiu asa. Cred ca publicul ma iubeste pentru ca ma cunoaste de cind eram foarte mica, din copilarie. Oamenii isi retraiesc copilaria atunci cind ma vad in La Boum. S-a creat o legatura speciala intre mine si ei.
Ma amuza intilnirile cu adolescentii care vad acum filmul – li se pare ca seman cu personajul principal, dar apoi imi spun „doamna Marceau. Sint total derutati. stiu ca publicul imi poarta un fel de respect amestecat cu tandrete. si nu sint extrem de deschisa, nu povestesc in toate ziarele despre viata mea intima, despre ce avere am, despre proiectele la care lucrez.