Sophia Loren a împlinit 90 de ani. Imagini inedite de la petrecerea actriței de la Roma

Sophia Loren a fost omagiată la aniversarea sa de 90 de ani de la Roma.

Pe 20 septembrie 2024, Sophia Loren a sărbătorit impresionanta vârstă de 90 de ani. Actrița, un veritabil simbol al cinematografiei italiene și un etalon al frumuseții clasice, continuă să impresioneze prin fiecare apariție a sa. Anul trecut, la Festivalul de Film de la Veneția, prezența ei a captat atenția tuturor, iar imaginile au făcut rapid înconjurul rețelelor sociale. De această dată, fotografiile cu actrița de la petrecerea sa fastuoasă din Roma i-au uimit pe fani.


Sophia Loren a împlinit 90 de ani

Sophia Loren a strălucit în cadrul celei de-a 80-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția, în septembrie 2023. Pe 3 septembrie, prietenul ei apropiat, renumitul designer italian Giorgio Armani, atunci în vârstă de 89 de ani, a organizat un eveniment de modă cu tematică cinematografică, intitulat „One Night Only'. În public, pe primele rânduri, s-au aflat personalități precum Jessica Chastain, Sydney Sweeney și Rege-Jean Page, alături de regizorii Ang Lee și Ava DuVernay. Cu toate acestea, toți ochii au fost atrași de apariția elegantă a Sophiei, care a purtat un costum rafinat de culoare fildeș, cu pantaloni și sacou. Coafura ei perfect aranjată, cu bucle castanii, și machiajul perfect au completat un look impresionant.


Recent, la aniversarea sa de 90 de ani, Sophia Loren a fost sărbătorită alături de cei dragi la o petrecere privată organizată la Roma, în cadrul The Space Cinema Moderno, potrivit publicațiilor italiene. Ministerul Culturii a găzduit acest eveniment special, unde actrița a primit și o distincție din partea subsecretarului Lucia Borgonzoni și a președintei Cinecittà, Chiara Sbarigia.

Angela Gheorghiu, prezentă la marele eveniment de la Roma

La această întâlnire de suflet au fost prezenți cei doi fii ai ei, Edoardo și Carlo Jr., alături de soțiile lor, actrița Sasha Alexander și violonista Andrea Meszaros, dar și cei patru nepoți – Lucia, Leonardo, Vittoria și Beatrice. De asemenea, sora ei, Maria Scicolone, au fost acolo, împreună cu aproximativ o sută de colegi și prieteni apropiați, care i-au celebrat o carieră remarcabilă și o viață plină de realizări. Printre invitați s-a aflat și Angela Gheorghiu, care a postat pe Instagram o imagine emoționantă cu legendara actriță.


„Te iubesc mult, Sophia, artistă divină pe care o admir dintotdeauna ❤️❤️ Fotografia cu Sophia a fost realizată de Carlo 🎩🎼 @maestrocarloponti Mulțumesc, Carlo! La mulți ani și ne vedem curând!', a scris Angela Gheorghiu.

Totodată,Giancarlo Giammetti, fondatorul Valentino Garavani, a fost prezent la eveniment și a postat pe pagina sa de Instagram un scurt videoclip cu Sophia Loren, în care își exprima toată recunoștința și dragostea pentru cei prezenți la aniversarea sa.


„Astăzi sărbătorim o prietenă, o femeie extraordinară, cu ocazia aniversării sale de 90 de ani, chiar aici, la Roma, exact cum ar trebui să fie, în orașul în care și-a petrecut cea mai mare parte din viață. Astăzi, într-un cinematograf minunat, ne adunăm în jurul ei pentru a o celebra și a ciocni un pahar în onoarea sa.', a transmis Giancarlo Giammetti.

Sophia Loren este una dintre cele mai mari actrițe din istoria cinematografiei italiene și mondiale. Născută în 1934, ea și-a început cariera în anii 1950 și a câștigat rapid popularitate datorită frumuseții sale izbitoare și talentului său actoricesc. Loren a devenit faimoasă pentru roluri în filme precum La Ciociara (pentru care a câștigat Premiul Oscar în 1962), Marriage Italian Style și Two Women. Este considerată un simbol al cinematografiei, cunoscută pentru eleganța și versatilitatea sa, și a câștigat numeroase premii pe parcursul carierei sale.


Citește și:
Adrian Nartea, la un pas de divorț. Ce a dezvăluit actorul despre problemele din căsnicia lui: „Neajunsuri neexplicate și neexprimate din lipsă de timp și comunicare…’

foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people