Sofia Vergara și Joe Manganiello au divorțat după șapte ani de mariaj.
În urmă cu câteva luni, Sofia Vergara și Joe Manganiello și-au anunțat divorțul printr-o declarație comună, după șapte ani de căsnicie. Cei doi au spus că au luat „decizia dificilă de a divorța. Ca doi oameni care se iubesc și cărora le pasă unul de celălalt, vă cerem politicos să ne respectați intimitatea în acest moment în care gestionăm noi etape în viețile noastre.”
Potrivit publicației PEOPLE, Joe Manganiello a depus cererea la divorț la două zile după ce și-au anunțat în mod public despărțirea, invocând „diferențe ireconciliabile.” În plus, acesta a indicat data despărțirii ca fiind 2 iulie și a precizat că aveau un contract prenupțial.
Recent, Sofia Vergara a vorbit despre despărțirea de actorul în vârstă de 46 de ani, mărturisind că a avut parte de un an interesant, cu multe schimbări, atât pozitive cât și negative.
„A fost foarte interesant, știți, a fost un an interesant pentru mine”, a declarat Sofia Vergara pentru Entertainment Tonight.
„O mulțime de schimbări, multe lucruri bune și nebunești. Se întâmplă lucruri rele și se întâmplă lucruri bune. Iar acestea fac viața atât de distractivă și interesantă. Nu mă pot plânge, m-am simțit foarte bine. Întotdeauna există loc pentru lucruri mai bune.”
De când Sofia Vergara și Joe Manganiello și-au anunțat divorțul, mai multe surse apropiate au vorbit despre motivele care ar fi putut duce la separarea lor.
„El își dorea foarte mult să aibă un copil cu ea, iar ea nu era interesată și asta a cauzat o ruptură”, a spus o sursă pentru PEOPLE, în timp ce o alta a punctat că cei doi aveau pasiuni și interese extrem de diferite.
„Joe este un copil mare, îi place să se joace Dungeons & Dragons, îi place wrestling-ul, îi plac jocurile video, filmele cu supereroi, benzile desenate, să meargă la concerte, este un mare fan al fotbalului american. Vrea distracție.”
Același apropiat pretinde că Sofia Vergara a apreciat inițial dorința de amuzament a partenerului său, dar că aceasta „este fix opusul lui, sigur că îi place să iasă să se distreze, dar îi plac mai ales lucrurile mai fine în viață, călătoriile, cinele somptuoase, faptul de a fi o celebritate și tot ce decurge din asta. I s-a spus toată viața că este foarte atrăgătoare și frumoasă și acest lucru i s-a urcat la cap. Este și temperamentală și se supără deseori pe chestiuni stupide, în vreme ce Joe încearcă să lase lucrurile să treacă de la sine și să fie mai relaxat. Lucrurile astea nu s-au observat la început, când s-au îndrăgostit, dar variantele lor adevărate au ieșit la lumină și au început să se enerveze reciproc, și să aleagă să muncească mai degrabă decât să petreacă timp împreună. Apoi, încet-încet, au început să nu își mai dorească să fie împreună pentru că orice lucru mic putea să declanșeze o situație.”
În același timp, Daily Mail susține că problemele dintre cei doi ar fi fost amplificate de faptul că Joe Manganiello a renunțat să consume alcool în urmă cu mulți ani, în timp ce Sofia Vergara nu și-a dorit să adopte acest stil de viață.
„Bineînțeles că faptul că Sofia nu a renunțat la alcool a avut un impact asupra căsniciei lor”, a declarat o sursă pentru Daily Mail.
„A fost avertizat în legătură cu acest lucru când a început să se întâlnească cu ea și din nou înainte de a se căsători cu ea.”
Sursa a adăugat că actorul „nu a crezut” că o va „schimba” pe Vergara în vreun fel – dar nici „nu s-a gândit la implicațiile” pe care obiceiurile ei de a bea le-ar putea avea asupra căsniciei lor. Cu toate acestea, o a doua sursă a declarat pentru publicație că Sofia Vergara l-a sprijinit cât de mult a putut pe Manganiello și i-a respectat decizia de a nu consuma alcool.
În urmă cu o săptămână, Joe Manganiello a fost văzut ieșind de la o sală de sport cu tânăra actriță Caitlin O’Connor. Manganiello și OConnor, între care există o diferență de vârstă de 13 ani, păreau epuizați după antrenament, când au ieșit de la Gold’s Gym din Venice, California, și au mers unul lângă altul.
Starul din „Magic Mike” în vârstă de 46 de ani a fost văzut urcând pe scaunul șoferului din SUV-ul său Cadillac, în timp ce actrița din „Winning Time” în vârstă de 33 de ani s-a așezat confortabil pe scaunul pasagerului. Manganiello și-a pus în evidență brațul tatuat, purtând un maiou alb, pantaloni scurți cu model și adidași.
Între timp, O’Connor, care este stabilită în Los Angeles, potrivit biografiei sale de pe Instagram, a arătat foarte fit în colanți negri texturați și un top albastru decupat care i-a pus în evidență abdomenul tonifiat. Caitlin O’Connor a avut roluri scurte în seriale TV, inclusiv „Two and a Half Men” și „Days of Our Lives”, s-a născut în Los Angeles și a crescut în Uniontown, Pa. Ea a urmat cursurile UCLA ca studentă la engleză cu o specializare în teatru, potrivit biografiei sale de pe IMDb.
Foto: Profimedia