Smiley îi ia apărarea lui CRBL! Concurentul de la Survivor a fost trimis în Exil

CRBL se confruntă cu unul dintre cele mai dificile momente la Survivor România, iar prietenul său Smiley i-a luat apărarea public.

CRBL face față cu succes provocării de la Survivor încă de la începutul competiției. Artistul s-a remarcat ca fiind printre cei mai buni concurenți de la Faimoși, devenind la un moment liderul lor. Cu toate acestea, ultimul consiliu a fost și cel mai puternic pentru CRBL. După un Joc de Recompensă, câștigat cu 10 la 5 de cătreFaimoși, ambele triburi s-au îndreptat spre o întâlnire cutremurătoare cu Daniel Pavel.


În ultimul Consiliu de Urgență, CRBL și Relu Pănescu au fost anunțați că vor fi duși în Exil. Astfel, cei doi nu vor avea mâncare decât în situația în care triburile decid să împartă. De asemenea, ei nu vor participa nici la jocurile rămase.

Smiley, despre evoluția lui CRBL la Survivor

În același timp, Smiley a vorbit despre evoluția lui CRBL la Surviror. Fostul său coleg de trupă a declarat că își vede prietenul în marea finală și îl susține de acasă cu toate forțele. Nu este primul mesaj de încurajare de la Smiley pentru CRBL de când a început competiția, însă acesta vine într-un moment de cumpănă pentru concurentul de la Faimoși.


Smiley a spus că firea lui CRBL este cât se poate de sinceră și asumată. Ba mai mult, cunoscându-l foarte bine, el știe că atunci când nu îi place ceva, nu se sfiește să își exprime părerea.

„El spune întotdeauna ce nu îi convine și dacă nu îi place de cineva nu poate să ascundă. E un tip sincer și cred că are șanse mari să ajungă cât mai departe, pentru că e foarte bun. El le dă soluții inedite la jocuri și îl copiază și Războinicii și Faimoșii', a spus Smiley, invitat la emisiunea lui Cătălin Măruță. 

Soția lui CRBL i-a explicat atitudinea concurentului

Și soția lu CRBL, Elena, a vorbit deschis despre parcursul partenerului ei de viață în competiția de la PROTV. Aceasta a declarat că este normal să existe și conflicte între concurenți, însă este cât se poate de mândră de evoluția soțului ei, pe care îl susține necondiționat. De asemenea, Elena a mai spus că nu vede o schimbare în atitudinea soțului ei, în ciuda condițiilor dificile din Dominicană.

„Este o emisiune foarte grea, un format cel mai greu, din punctul meu de vedere. Avem niște emții acasă, la fiecare emisiune, nu pot să descriu ce emoții avem. Nu știu dacă este ciondănit, este absolut normal ce se întâmplă. E normal să există aceste discuții. Nu mi se pare diferit, știu ce am acasă. E o persoană care spune exact ce gândește, exact pe față, așa este el. El tot timpul o să spună adevărul. Adevărul mi se pare de valoare, dar adevărul doare, nu e mereu drăguț, parfumat, asta e viața. E ușor să ne dăm cu părerea de pe canapea dar să stai acolo e altceva', a spus Elena. 


Citește și:
Sophie Turner, însărcinată pentru a doua oară? Imaginile care au stârnit speculațiile

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people