Smiley și Gina Pistol formează unul dintre cele mai mai îndrăgite și apreciate cupluri. Cei doi reușesc să ne surprindă de fiecare dată cu aparițiile lor din mediul online. De această dată, Smiley a vorbit pentru prima dată despre relația pe care o are cu prezentatoarea reality show-ului Asia Express și a emisiunii de cooking Chefi la Cuțite.
Smiley și Gina Pistol și-au petrecut această perioadă de izolare împreună, iar artistul a dezvăluit în cadrul unui interviu pentru revista Viva cum a reușit să treacă peste momentele dificile. „A fost veselie, recunosc, dar a fost și melancolie uneori, pentru că a fost o perioadă plină de necunoscut la care toți ne-am uitat cu teamă și neîncredere. Nu am avut, însă, niciun motiv de tristețe, Doamne ajută!, suntem sănătoși cu toții, fiecare dintre cei pe care îi iubesc a trecut cu bine peste perioada asta. (..) A fost tare, mai ales că apoi a început „genul programului: romance', pentru că, după izolarea cu băieții, fiecare a plecat la casa lui și am stat cu Gina', a declarat Smiley pentru Viva.
Chiar dacă până acum ne-am obișnuit ca Smiley și Gina Pistol să fie extrem de discreți cu privire la viața personală, de când au publicat prima lor fotografie împreună, și anume de Paște, cei doi sunt tot mai prezenți pe rețelele de socializare. Ba mai mult decât atât, Gina și-a făcut și apariția în cadrul mai multor live-uri pe care artistul le-a făcut pe YouTube.
Întrebat dacă are emoții atunci când Gina apare lângă el în live-uri, Smiley a mărturisit că nu este obișnuit să vorbească despre viața personală. „Gina a fost lângă mine în toată această perioadă. Cum am fost foarte activ pe rețelele de socializare și am deschis ușile către casa și viața mea, era firesc să apară și ea. Nu obișnuiesc să vorbesc despre asta, mi se pare că oamenii așteaptă altceva de la mine, iar eu am alte lucruri să le dăruiesc, unele făcute special pentru ei, pe note. (zâmbește) Dar e firesc să-i las uneori să mă vadă așa cum sunt, lângă iubită, lângă părinți, în pantaloni scurți sau cu o ganteră în mână. Ăsta sunt eu', a spus Smiley pentru Viva.
Citește și:
Gerard Butler și iubita lui, Morgan Brown, surprinși în ipostaze romantice pe o plajă din Malibu
Foto: Instagram