Smiley, anunț inedit pe rețelele de socializare: „E ultima zi în care…”

Smiley, vizibil entuziasmat, le-a dat fanilor o veste inedită pe rețelele de socializare.

Smiley, anunț inedit pe rețelele de socializare: "E ultima zi în care..."

În octombrie anul trecut, Smiley a avut permisul de conducere suspendat pentru 3 luni, după ce a depășit accidental limita de viteză cu peste 50 km/h. A fost oprit de poliție între Agighiol și Tulcea, circulând cu aproximativ 25 km/h peste limită, din cauză că nu a observat semnele de circulație care indicau această limită.

Smiley și-a recăpătat permisul de conducere

Astfel, în această perioadă, artistul a fost pasager în propria mașină, fiind condus adesea de soția sa, Gina Pistol. Cu toate acestea, începând de astăzi, lucrurile revin la normal, deoarece Smiley își recuperează permisul de conducere. Cântărețul a făcut anunțul pe rețelele de socializare, fiind încântat de faptul că va putea reveni la volanul mașinii sale.

Chiar și acum, artistul nu a încălcat legea, preferând să ocupe locul pasagerului în drumul său către secția de poliție, și o altă persoană se afla la volan. Smiley a precizat că aceasta a fost ultima zi fără permis, fiind foarte încântat.

sursa: Instagram

„N-o să vă vină să credeți. E ultima zi în care sunt pieton. Mă rog, nici măcar nu va fi ultima zi, că va fi incompletă. Sunt pe drum să-mi iau carnetul!”, a spus Smiley, vizibil entuziasmat.

Artistul a depășit limita de viteză

La scurt timp după ce vestea că a rămas fără permis de conducere s-a răspândit, Smiley s-a adresat fanilor cu explicații. Artistul a împărtășit detalii despre incident și și-a exprimat regretul pentru lipsa de atenție în privința limitatorului de viteză. El a subliniat că este mereu partizan al respectării legilor și al ordinei, fiind vorba acum despre o situație excepțională.

„Am fost testat antidrog de către Poliția Română care organizează filtre în drum spre mare. Desigur că am ieșit negativ. Din păcate, am picat un alt test: cel de viteză. Am depășit viteza legală de pe autostradă cu aproape 25 km/h. Am luat amendă, așa cum era firesc, însă îmi pare rău, în primul rând, pentru că am dat un exemplu prost. Sunt un om care crede în reguli și în necesitatea respectării lor, ceea ce va îndemn pe toți să faceți pentru siguranță, normalitatea și liniștea noastră a tuturor”, a declarat Smiley la acel moment.

În loc să fie trist în urma acestui incident, Smiley a părut chiar bucuros. Cu un ton jovial, el admite că oricum nu îi place să conducă, iar să fie pasager în dreapta îi convine de minune. Prietenii și colegii îl transportă acolo unde are nevoie, la fel și soția sa, Gina Pistol. 

„Da, am șoferul random al zilei, chiar e aleatoriu. Dimineața, când mă trezesc, mă întreb cum ajung unde am treabă. E drept, întotdeauna am opțiunea taxi, Uber sau metrou, tramvai sau autobuz. Dar e mai amuzant așa, să îmi dau seama cine se oferă să mă aducă până unde trebuie să ajung. (…) Nu-mi judec prietenii după cine mă duce la birou sau pe unde am treabă. Mie-mi place foarte tare să fiu fără permis, nu-mi place traficul din București, sunt foarte relaxat! Mie nu prea-mi place să conduc. Conduc de nevoie, prefer să stau în dreapta pentru că am timp să mai fac lucruri și mie îmi convine, n-am protestat cu nimic niciodată. Dacă mi se ia permisul vreodată, zic ‘WOW, perfect, nu mai veneai?!’', a spus artistul pentru CANCAN.ro.

Citește și:
Halle Bailey a devenit mamă pentru prima oară. Ce nume inedit a ales pentru bebelușul său

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people