Este deja știut că cei trei copii ai ducilor de Cambridge – prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis – au o bonă care locuiește cu ei la Palatul Kensington și îi însoțește în toate călătoriile și turneele regale.
Maria Teresa Turrion Borrallo are în jur de 40 de ani și s-a născut în orașul spaniol Palencia. Ea și-a făcut prima apariție publică alături de George, când Will și Kate au luat bebelușul de opt luni cu ei în turneul lor din Australia și Noua Zeelandă.
Un lucru mai puțin cunoscut e că Borrallo a studiat la Norland College din Bath, o instituție cu o tradiție de peste 125 de ani, renumită la nivel internațional pentru instruirea experților în îngrijirea copiilor. Acolo, pe lângă tot ce ține de profesia de bonă, a învățat, cel mai probabil, să coasă și să gătească, dar și auto-apărare, condus defensiv și acordarea de prim-ajutor.
Potrivit regizoarei TV Louise Heren, care a petrecut mai mult timp la Norland pentru a se documenta pentru un film, dar și pentru o carte, prestigiosul colegiu le interzice elevilor săi să le spună copiilor pe care îi au în grijă kids. „Cuvântul kid este interzis. Este un semn de respect pentru copii ca indivizi', a spus Heren, citată de The Mirror.
Heren, autoarea cărții British Nannies and the Great War: How Norlands Regiment of Nannies Coped with Conflict and Childcare in the Great War, a mai spus tabloidului britanic că George, Charlotte și Louis au, cel mai probabil, o viață cât se poate de normală, cu nuanțele aferente pentru niște copii dintr-o familie regală. „Am vorbit cu bonele care au lucrat cu alte familii regale și viața este destul de normală', a spus ea. „Te ridici, iei micul dejun, mergi la școală și îți porți uniforma școlară indiferent dacă îți place sau nu'.
Citește și:
Decizia dificilă pe care ducii de Cambridge trebuie să o ia cu privire la prințul George
Foto: Arhiva ELLE; Profimedia