Kim Kardashian a construit un imperiu de milioane de dolari, însă există o afacere care a eșuat.
Este sfârșitul unei ere! Kim Kardashian a anunțat pe website-ul ei că va închide toate magazinele DASH, afacerea pe care a pornit-o împreună cu surorile ei, Kourtney și Khloe.
„După aproape 12 ani, surorile mele și cu mine am decis să închidem magazinele DASH. Am deschis primul magazin ca o familie în 2006, avem o mulțime de amintirii împreună. De la deschiderea magazinelor în Los Angeles, Miami și New York până la show-ul ‘Dash Dolls’, DASH a fost o parte importantă a vieții noastre”, a scris Kim Kardashian.
Vedeta a explicat de ce ea și surorile ei au luat această decizie: „Ne-a plăcut să avem grijă de DASH, dar în ultimii ani am evoluat foarte individual. Am fost ocupate cu propriile branduri, precum și cu noul rol de mame și menținerea unui echilibru între muncă și familie. În inimile noastre știm că este momentul să mergem mai departe. Le mulțumim angajaților DASH și fanilor incredibili care ne-au sprijinit de-a lungul anilor.”
Un lucru este sigur, deși afacerea celor trei surori Kardashian a eșuat, acestea se vor descurca în alte domenii. Cel mai bun exemplu este Kim, a cărei colecție de produse de make-up este în continuare un brand apreciat de fani.
Foto: Instagram