Sinead O’Connor, ultimele mesaje transmise înainte să se stingă din viață la vârsta de 56 de ani: „Sunt pierdută”

Sinead O'Connor s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani.

Sinead O'Connor, ultimele mesaje transmise înainte să se stingă din viață la vârsta de 56 de ani: "Sunt pierdută"

Un videoclip sfâșietor, despre care se crede că a fost ultimul filmuleț al lui Sinead O’Connor înainte de a muri la vârsta de 56 de ani, a fost unul încărcat de emoție, fiind despre consecințele pe care le-a avut asupra ei sinuciderea fiului ei adolescent.

Înregistrarea, postată pe 9 iulie, o arată pe cântăreața irlandeză discutând despre un moment dificil în timp ce vorbește cu fanii din interiorul apartamentului său. Ieri, 26 iulie, familia ei a confirmat că mama a patru copii a decedat după ani de luptă cu sănătatea mintală. Moartea lui O’Connor a survenit după ce fiul ei, Shane, în vârstă de 17 ani, și-a luat viața în ianuarie 2022, după ce a evadat din spital în timp ce se afla sub supraveghere.

Ultimele mesaje transmise de Sinead O’Connor

În probabil ultimele imagini cu ea publicate vreodată, O’Connor dezvăluie efectele pe care moartea lui Shane le-a avut asupra ei din punct de vedere fizic și psihic. De asemenea, Sinéad O’Connor și-a exprimat durerea devastatoare pe care a simțit-o în urma sinuciderii fiului ei Shane în ultimul său tweet înainte de a muri miercuri.

Răspunzând la un tweet al contului Inspirational Quotes care cerea: „Spune-mi cum îți merge viața folosind emoji”, regretata muziciană irlandeză a împărtășit săptămâna trecută 10 fețe plângând cu hashtag-ul „lostmy17yrOldSonToSuicidein2022”.

„Arăt ca naiba oricum, de aceea nu am vrut să fac un videoclip. Dar știi cum se întâmplă, din nefericire, să moară copilul tău – nu este bine pentru corpul sau sufletul cuiva, ca să fiu sinceră. El a fost dragostea vieții mele, lampa sufletului meu. Eram un singur suflet în două jumătăți. A fost singura persoană care m-a iubit necondiționat. Sunt pierdută fără el”, a declarat vedeta în videoclip.

@_lilly_rose_z #ripsineadoconnor #sineadoconnor ♬ original sound – 🍒

Aceasta a postat, de asemenea, o serie de linkuri Spotify către cântece relativ triste și care îi frâng inima, inclusiv unul pe care l-a dedicat ‘tuturor mamelor copiilor sinucigași’. În momentul morții sale, O’Connor, care și-a schimbat numele în Shuhada’ Sadaqat în 2018, când s-a convertit la islam, se credea că își petrecea timpul între Co Roscommon, Irlanda, și Londra.

Fiul artistei s-a sinucis la 17 ani

Fiul lui O’Connor a murit în mod tragic la vârsta de 17 ani, la Dublin, în ianuarie 2022. Adolescentul  scăpase de sub supraveghere sinucigașă într-un spital irlandez cu o zi înainte de a se stinge din viață. El fusese internat în spital pentru două tentative anterioare.

Miercuri, familia lui O’Connor a anunțat că solista de la „Nothing Compares 2 U” a murit la vârsta de 56 de ani. Vestea decesului ei a venit după ce și-a anulat toate spectacolele în iunie 2022 pentru „sănătatea și bunăstarea” ei, după sinuciderea lui Shane.

„Cu mare tristețe anunțăm trecerea în neființă a iubitei noastre Sinéad. Familia și prietenii ei sunt devastați și au cerut intimitate în aceste momente foarte dificile”., a transmis familia artistei într-o declarație.

Fanii artistei și-au exprimat de-a lungul anilor îngrijorarea cu privire la sănătatea mintală a lui O’Connor. Ea a împărtășit o postare criptică despre o supradoză în 2015 și a fost dată dispărută în anul următor. Dar în 2016, ea a negat că ar fi încercat să se sinucidă, susținând pe rețelele de socializare că era „mult prea f-king happy” pentru asta.

Citește și:
Noi detalii despre divorțul dintre Sofia Vergara și Joe Manganiello. Care ar fi fost motivele despărțirii

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people