Simona Halep, etalon de eleganță la nunta lui Ianis Hagi. Ce semnificație specială are rochia pe care a purtat-o și cât costă

Simona Halep a impresionat la nunta cuplului Ianis & Elena Hagi.

Simona Halep a fost invitată la nunta lui Ianis & Elena Hagi și a venit acompaniată de părinții săi. Sportiva a impresionat cu rochia lungă, elegantă pe care a purtat-o la eveniment, pe care a accesorizat-o cu o poșetă Hermès Kelly Mini.


Nu este prima dată când Simona Halep poartă acest model de geantă. Poșeta Hermès Kelly, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, a devenit faimoasă în 1956, când Grace Kelly, Prințesa de Monaco, a fost fotografiată cu ea, folosind-o pentru a-și ascunde de paparazzi una dintre sarcini.

În ceea ce privește rochia pe care Simona Halep a purtat-o la Ianis & Elena Hagi, sportiva a ales o ținută cu o semnificație aparte. Este vorba despre aceeași rochie, creată de brand-ul AZZEDINE ALAIA, pe care jucătoarea de tenis a purtat-o în 2019 la cina campionilor, organizată după ce a câștigat turneul de la Wimbledon. O rochie asemănătoare, a acestui brand, costă în prezent aproximativ 2500 de euro.


Simona Halep își vinde proprietatea din Snagov unde a avut loc logodna cu Toni Iuruc

Simona Halep și Toni Iuruc au fost într-o relație timp de patru ani și s-au logodit în vara anului 2021 chiar la proprietatea pe care jucătoarea de tenis o deține la Snagov.

Sportiva și omul de afaceri s-au căsătorit civil pe 15 septembrie 2021, la Constanța, orașul său natal, într-un cadru de poveste. Petrecerea de cununie a avut la clubul Fratelli, locul deținut de nașii sportivei și, totodată, locul unde aceasta s-a întâlnit pentru prima dată cu Toni Iuruc.

Spre surpriza tuturor, Simona Halep și fostul ei partener, Toni Iuruc, au decis de comun acord să se despartă. Vestea divorțului dintre Simona și Toni a fost complet neașteptată. După aproape un an de căsnicie, cei doi au decis să își separe drumurile și să divorțeze fără scandal la notar.

Simona Halep a făcut atunci primele declarații despre separarea de Toni Iuruc, după ce aceștia au divorțat la notar. Jucătoarea de tenis a publicat pe contul personal de Instagram un mesaj prin care mărturisește faptul că ea și omul de afaceri au decis să meargă pe drumuri separate de comun acord, aspect precizat și de către Toni Iuruc în declarația sa în care confirma despărțirea de sportivă.


„Eu și Toni am decis de comun acord să mergem fiecare pe drumul său. Am răgămintea ca presa să ne respecte intimitatea și să trateze cu decență și discreție acest subiect', se arată în mesajul publicat de Simona Halep pe Instagram.

Simona Halep își vinde proprietatea din Snagov

Vila unde a avut loc petrecerea de logodna a Simonei Halep cu Toni Iuruc este acum scoasă la vânzare. Prețul este unul fabulos, însă pe măsura proprietății pe care o deține sportiva.

Mai exact, proprietarea care are o suprafață de 420 metri pătrați, un teren de de 10.400 de metri pătrați, 9 camere și piscină, dar și un teren de tenis este scoasă la vânzare pentru prețul de 4,4 milioane de euro.


Citește și:
Gestul radical făcut de Ben Affleck în timp ce Jennifer Lopez se afla în vacanță. Divorțul lor pare iminent

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people