Simona Halep a împlinit 33 de ani. Cum a sărbătorit sportiva

Simona Halep a împlinit 33 de ani și a publicat câteva imagini de la aniversarea ei.

Pe 27 septembrie, Simona Halep a împlinit 33 de ani. Sportiva a fost în centrul atenției și a dezvăluit cum și-a sărbătorit ziua de naștere. 


Simona Halep a ales să își petreacă ziua de naștere în compania familiei. Pe rețelele de socializare, sportiva a împărtășit câteva cadre de la aniversarea ei, care a avut loc într-un cadru restrâns. Într-una dintre fotografii, jucătoarea de tenis apare împreună cu tatăl ei, Stere Halep. Pentru această ocazie, Simona Halep a ales o ținută lejeră, formată dintr-un tricou, o fustă și papuci. 

Suspendarea Simonei Halep a fost redusă

Pe data de 5 martie 2024, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis să reducă suspendarea Simonei Halep, care a fost acuzată de dopaj cu roxadustat la US Open 2022, de la 4 ani, așa cum era verdictul inițial, la 9 luni. TAS a mai transmis și faptul că suspendarea a expirat pe 6 iulie 2023. 


Pe lângă faptul că suspendarea Simonei Halep a fost redusă, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a mai emis o decizie, și anume că sportiva trebuie să primească de la Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) o sumă de bani. Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, a precizat despre ce sumă este vorba în acest caz.

„Tribunalul a decis simbolic să oblige ITIA să plătească 20.000 de franci elvețieni (n.r. echivalentul a aproximativ 21.000 de euro) cu titlul de „contribuție la efortul de apărare al Simonei', a spus Bogdan Stoica pentru Digi Sport Special.


Pe Instagram, Simona Halep a transmis un mesaj după ce s-a aflat că i s-a redus suspendarea.

„Ziua de astăzi marchează un moment crucial, deoarece tribunalul a dat verdictul, confirmându-mi poziția și aducând claritate la acest capitol:

(1) Printr-o decizie unanimă, tribunalul m-a exonerat de orice vină în ceea ce privește acuzațiile de dopaj cu sânge.

(2) De asemenea, s-a stabilit în unanimitate că incidentul nefericit al testului pozitiv cu roxadustat a provenit din contaminarea involuntară cu suplimente, ceea ce a dus la o sancțiune redusă de nouă luni.

(3) În plus, tribunalul a dispus ca ITIA să mă despăgubească cu 20.000 CHF

În mijlocul acestei călătorii dificile, credința mea nezdruncinată în integritatea adevărului și în principiile justiției a fost farul meu. În ciuda faptului că m-am confruntat cu acuzații descurajatoare și cu o opoziție formidabilă, spiritul meu a rămas optimist, ancorat în convingerea mea de nezdruncinat de a fi o atletă curată. Această încercare a fost o dovadă de rezistență, iar triumful adevărului este o răzbunare dulce-amăruie care, deși întârziată, este extrem de îmbucurătoare.'

Simona Halep, declarații despre cea mai grea perioadă din viața ei


Într-un interviu acordat presei internaționale, Simona Halep a mărturisit cât de complicată a fost perioada după divorțul de fostul ei soț, Toni Iuruc. Suspendarea a adăugat și mai multă presiune, transformând situația într-o adevărată provocare. 

Simona Halep a subliniat că evenimentele recente din viața sa au fost extrem de greu de gestionat. Cu toate acestea, ea a rămas optimistă, crezând cu tărie că această perioadă grea va trece. Jucătoarea de tenis este convinsă că lucrurile se vor îmbunătăți și că vor apărea oportunități care îi vor schimba viața în bine.


„A fost divorțul, a fost dopajul, iar acum sunt accidentările. Unul după altul. Și accept totul, gândindu-mă că așa trebuie să se întâmple. Mereu mă uit la citate motivaționale. Și unul spune așa: nu contează ce vine la tine, contează cum reacționezi’, a declarat Simona Halep pentru We are tennis.

Scandalul de dopaj a avut un impact profund asupra Simonei Halep. Ea consideră că a fost victima unei situații nedrepte și a fost șocată să constate câți oameni au ales să-i întoarcă spatele. Această experiență dureroasă a determinat-o să devină mult mai precaută în relațiile cu cei din jurul său.


„N-am crezut că oamenii pot fi răi sau că ți se poate întâmpla o situație nedreaptă, precum cea pe care am trăit-o. De aceea, acum am început să văd un pic și partea negativă a lucrurilor. Am început să fiu pregătită, în cazul în care mi se va întâmpla ceva rău. Trebuie să învăț, din nou, să am o gândire pozitivă, așteptând lucrurile bune. Trec acum prin această etapă. N-am terminat-o, dar lucrez la asta', a mai spus sportiva.

Citește și:
Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi la două luni de când a născut a patra oară: „Nu știu exact cum o să gestionăm…’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people