Simona Halep a dezvăluit că a suferit o intervenție chirurgicală

Simona Halep a transmis pe rețelele de socializare faptul că a suferit o intervenție chirurgicală. Cum se simte acum sportiva?

Simona Halep a dezvăluit că a suferit o intervenție chirurgicală

Simona Halep le-a povestit fanilor care o urmăresc pe rețelele de socializare că a suferit o intervenție chirurgicală. Sportiva a dezvăluit care este motivul pentru care s-a operat și care este starea ei de sănătate.

Într-un mesaj transmis pe Instagram, Simona Halep a anunțat că a trecut printr-o intervenție chirurgicală. Jucătoarea de tenis se confrunta cu probleme cu respirația, așa că a apelat la ajutorul medicilor. Aceasta a dezvăluit și că și-a făcut o intervenție estetică cu ocazia asta.

Anunțul făcut de Simona Halep a fost însoțit și de o imagine cu ea de pe patul de spital, în care se poate observa că are nasul bandajat. De asemenea, în același mesaj, sportiva spune că operația a decurs bine, dar că va avea nevoie de căteva săptămâni de odihnă pentru a se recupera înainte să revină pe teren. 

„Bună tuturor! Așa cum câțiva dintre voi știați deja, am avut probleme cu nasul și situația s-a înrăutățit în perioada verii, în special la Washington. Mi-a fost greu să respir și în timpul nopții totul se agrava. Singura metodă prin care puteam rezolva problema a fost cu ajutorul operației. Doctorul Daniel Popescu m-a operat și mi-a făcut cu această ocazie și o intervenție estetică. Mulțumesc! Vreau să-i mulțumesc și anestezistului meu, doctorul Uleia Alex. Totul a decurs bine. Voi avea nevoie de câteva săptămâni de odihnă până când voi putea relua orice activitate fizică. Ne vedem în curând pe terenul de tenis!”, a fost mesajul transmis de Simona Halep pe Instagram. 

Recent, Simona Halep și Toni Iuruc au confirmat că se despart, la aproape un an de când s-au căsătorit civil. Cununia lor religioasă era programată a avea loc în toamna acestui an, mai exact pe 13 noiembrie, iar locul ales de ei a fost Cazinoul din Sinaia. Cei doi au divorțat la notar, la numai o zi de la apariția știrii cu privire la separarea lor.

Inițial, Toni Iuruc a oferit o primă declarație referitoare la zvonurile apărute în presă conform cărora s-ar despărți de Simona Halep, precizând că nu dorește să comenteze aspecte ce țin de viața lor privată. Ulterior, omul de afaceri a confirmat separarea. 

„Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică….De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere!”, a spus Toni Iuruc pentru FANATIK.

Simona Halep a făcut primele declarații despre separarea de Toni Iuruc, la scurt timp după ce au divorțat la notar. Sportiva a preferat inițial să păstreze discreția și nu a reacționat. Însă, ulterior, jucătoarea de tenis a publicat pe contul personal de Instagram un mesaj prin care mărturisește faptul că ea și omul de afaceri au decis să meargă pe drumuri separate de comun acord, aspect precizat și de către Toni Iuruc în declarația sa în care confirma despărțirea de sportivă.

„Eu și Toni am decis de comun acord să mergem fiecare pe drumul său. Am răgămintea ca presa să ne respecte intimitatea și să trateze cu decență și discreție acest subiect”, a scris Simona Halep pe Instagram.

Citește și:
Cătălin Scărlătescu, într-o ipostază romantică alături de iubita lui, Doina Teodoru. Imaginea care i-a surprins plăcut pe fani

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people