În luna august, Lili Sandu și Silviu Țolu au devenit părinții unui băiețel, Thomas Jay, care pe 10 octombrie va împlini 2 luni. Viața lor s-a schimbat complet, iar despre a vorbit partenerul lui Lili, Silviu, în cadrul emisiunii „La Măruță' de pe Pro TV, la care a fost invitat acum câteva zile.
„E mulțumitor, e foarte frumos. Ne bucurăm de fiecare clipă. Vrem să-l transformăm într-un cititor înrăit pentru că este un obicei care mi se pare foarte folositor în viață. Îi citeam încă de când era în burtică. Vrem să-l obișnuim cu treaba asta. Să ne vadă și pe noi citind și să-l obișnuim cu asta. Suntem la Micul Prinț momentan', a spus Silviu Țolu.
Întrebat dacă el și Lili Sandu își mai doresc un al doilea copil, Silviu Țolu a răspuns că: „Lili își dorește. E foarte frumos. Am avut și noroc până acum să fie Thomas Jay foarte liniștit. Doarme noaptea, dormim și noi. Nu știu dacă am pierdut o noapte sau două până acum. Doamne-ajută să fie tot așa. Și atunci, pare mai ușor.'
În cadrul aceleași emisiuni, Silviu a mărturisit că momentan cei doi nu au o bonă, însă mama lui Lili a fost cea care i-a ajutat o perioadă. „Nu avem pe nimeni. A fost mama lui Lili pe la noi o perioadă scurtă, dar a zis că vede că nu avem nevoie de ajutor și că va reveni când vom avea. Am avut noroc cu părinți extrem de înțelegători și le-am spus că noi facem lucrurile cum credem noi că trebuie să le facem.'
Lili Sandu și Silviu Țolu s-au logodit anul trecut în Istanbul, locul în care s-au și cunoscut. Aceștia formează unul dintre cele mai longevive cupluri de vedete și de-a lungul timpul au mărturisit că își doresc un copil.
Citește și:
Andreea Ibacka a publicat o fotografie adorabilă cu fiica ei, Namiko
Foto: Instagram