Shiloh, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, a renunțat oficial la numele de familie al actorului. Ce au dezvăluit apropiații tinerei

Shiloh, în vârstă de 18 ani, nu mai poartă numele de familie al tatălui său, Brad Pitt.

Shiloh, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, a renunțat oficial la numele de familie al actorului. Ce au dezvăluit apropiații tinerei

Potrivit Page Six, Shiloh, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, a renunțat oficial la numele de familie al tatălui ei. Deși tânăra a făcut cererea legală în luna mai, imediat după ce a împlinit 18 ani, instanța a aprobat schimbarea numelui abia pe 19 august. Shiloh Nouvel Jolie și-a folosit propriii bani pentru a angaja un avocat care să o reprezinte.

„Shiloh și-a angajat propriul avocat și a plătit din banii ei, așa că Angie nu știe și nu poate vorbi despre asta”, a declarat o sursă pentru „Entertainment Tonight.”

O audiere pentru schimbarea numelui a fost inițial programată pentru luna iulie, dar a fost amânată deoarece instanța nu a finalizat la timp verificarea dosarului.

„Din păcate, instanța nu a reușit să finalizeze verificarea istoricului înainte de audierea de astăzi, așa că audierea a fost reprogramată pentru 19 august,” a declarat la sfârșitul lunii iulie Peter Levine, avocatul lui Shiloh. „Acest lucru este normal. Oricine solicită schimbarea numelui trebuie să aibă o verificare a istoricului efectuată de funcționarul instanței, iar din cauza unei erori administrative, audierea lui Shiloh a fost amânată pentru o nouă dată,” a adăugat avocatul.

Adolescenta a depus cererea la sfârșitul lunii mai, când a împlinit 18 ani. Peter Levine, avocatul ei, a declarat public că Shiloh Jolie nu a publicat într-un ziar decizia de a-și schimba numele, așa cum s-a speculat în presă, și a atenționat publicațiile să nu mai răspândească informații incorecte care o privesc pe clienta sa. El a detaliat procedura prin care trebuie să treacă dosarul astfel încât să fie aprobată schimbarea de nume.

„Shiloh Jolie nu a publicat o reclamă anunțând vreo schimbare de nume”, a spus acesta, „și orice fel de raport din partea presei care susține acest lucru este incorect. Ca avocat al lui Shiloh, am datoria de a publica o înștiințare legală, deoarece legea din California impune asta oricărei persoane care își schimbă numele. Notificarea a fost publicată în Los Angeles Times, așa cum cere procedura.”

Levine a mai adăugat și că media „trebuie să fie mai atentă în modul în care raportează, mai ales când este vorba despre un adult tânăr care a luat independent o decizie semnificativă, ce a urmat unor evenimente dureroase, și care acum doar urmează pașii legali.”

Potrivit unei surse apropiate, Brad Pitt a fost foarte afectat de decizia fiicei sale, mai ales fiindcă își dorea să repare relația cu aceasta.

„Este conștient și supărat că Shiloh a renunțat la numele său de familie. Nu a simțit niciodată o bucurie mai mare decât atunci când s-a născut ea. Întotdeauna și-a dorit o fiică”, a declarat sursa pentru publicația People.

„Faptul că i se reaminește că și-a pierdut copiii nu este deloc un lucru ușor pentru Brad. Îi iubește pe toți și îi este foarte dor de ei. Este cu adevărat trist”, a mai declarat persoana din interior.

De asemenea, aceasta a menționat că, deși actorul în vârstă de 60 de ani este „fericit” alături de iubita sa, Ines de Ramon, separarea de cei șase copii îl „doare profund.”

„Încă își iubește toți copiii enorm de mult. Întregul proces a fost foarte dificil pentru întreaga familie”, a mai precizat o a doua sursă pentru People.

Shiloh nu este însă singurul copil al lui Pitt care nu mai folosește numele său de familie. Anul trecut, Zahara a renunțat la numele Pitt în timpul ceremoniei de inițiere în frăția Alpha Kappa Alpha de la Spelman College din Atlanta. În timpul evenimentului, tânăra în vârstă de 19 ani s-a prezentat drept „Zahara Marley Jolie.” De asemenea, Daily Mail a anunțat recent că și ceilalți copii ai actorului, Vivienne și Maddox, au renunțat la numele Pitt, deși nu au depus cereri oficiale pentru a-și schimba numele.

Citește și:
Madonna, surprinsă în ipostaze romantice alături de presupusul partener, Akeem Morris, cu 38 de ani mai tânăr

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people