Sharon Stone mărturisește, în volumul său de memorii care nu a ajuns încă pe piață, The Beauty of Living Twice, o mulțime de lucruri tulburătoare, de la incidente sexiste pe platourile de filmare la conflicte cu colegii precum Michael Douglas. Stone vorbește inclusiv despre presiunea resimțită la Hollywood de a arăta într-un anumit fel, dar și despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat pe parcursul vieții – chiar titlul cărții fiind o referire la o astfel de problemă.
Printre multiplele episoade despre care povestește în volum se află și o mărturie a violenței la care actrița a fost supusă încă din copilărie. În carte, Sharon Stone mărturisește că a fost agresată sexual de propriul bunic, alături de sora sa, Kelly, și că persoana care a facilitat incidentul a fost chiar bunica ei. Actrița, acum în vârstă de 63 de ani, spune că bunica sa le-a închis, pe ea și pe sora ei, într-o încăpere alături de bunicul lor. Abuzul, mărturisește Stone, a fost în asemenea măsură de traumatizant încât cele două surori s-au simțit ușurate când, în cele din urmă, bunicul lor a încetat din viață.
Stone avea 14 ani la decesul acestuia, iar sora ei, Kelly, doar 11. Sharon Stone mărturisește că s-a simțit eliberată doar atunci când l-a văzut pe acesta în sicriu: „L-am înghiontit și satisfacția că în cele din urmă murise m-a lovit ca o tonă de gheață. M-am uitat (la Kelly) și a înțeles; avea 11 ani și totul se terminase', a scris aceasta, citată de Daily Mail.
Dar Sharon Stone mărturisește în propria autobiografie multiple experiențe de agresiune sau hărțuire sexuală, precum și momente în care a fost constrânsă să facă lucruri pe care nu dorea să le facă pe platourile de filmare. Un astfel de episod s-a dovedit a fi și iconica scenă din filmul Basic Instinct, în care lui Stone i s-a pus în vedere să nu poarte lenjerie intimă, pentru că aceasta ar fi reflectat lumina, și căreia i s-a promis că părțile ei intime nu vor fi vizibile pe cameră. Actrița și-a dat seama că lucrul acesta nu era adevărat doar atunci când filmul a fost gata de premieră. Ea a povestit și că a încercat să se sustragă filmării scenei în acest fel, cu ajutorul unui avocat, dar că în cele din urmă i s-a pus în vedere de către regizorul Paul Verhoeven că „nu are de ales' și că lucrul acesta era „corect pentru film„.
Citește și:
BBC recunoaște că a distrus documente privind controversatul interviu acordat de Prințesa Diana în 1995
Foto: arhiva ELLE