Actrița Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul din serialul Beverly Hills 90210, a fost fotografiată recent alături de mama ei în Malibu.
Shannen Doherty, cunoscută pentru rolurile din serialele de succes Beverly Hills 90210 și Charmed, a fost fotografiată la cumpărături în Malibu. Actrița nu era singură, ci era însoțită de mama ei, Rosa Elizabeth Doherty.
Shannen Doherty purta un pulover simplu bej, pantaloni negri și a completat acest look relaxat cu o pereche de converși albi. Mama ei, Rosa Elizabeth, a adoptat și ea o ținută confortabilă, purtând un cardigan alb supradimensionat, pantaloni negri și pantofi sport. Și, după cum se poate observa, ambele purtau și măști de protecție.
Shannen Doherty și mama ei au o relație extrem de apropiată. Rosa Elizabeth îi este alături fiicei sale în lupta cu cancerul. În august 2015, Shannen a fost diagnosticată cu cancer de sân, iar boala a intrat în remisie în 2017.
În luna februarie a anului 2020, actrița a dezvăluit în cadrul emisiunii Good Morning America că are cancer în stadiul terminal. Shannen a mărturisit atunci că și-a dorit ca oamenii să afle direct de la ea și nu din alte surse. „Se va afla mai devreme sau mai târziu. Am cancer în stadiul IV. Boala s-a întors și de aceea sunt aici. Este o pastilă greu de înghițit în numeroase moduri. Este îngrozitor. Sunt foarte speriată”, spunea actrița la vremea respectivă. Shannen a povestit că știa că boala a revenit atunci când filma pentru continuarea Beverly Hills 90210, iar singurul coleg care a aflat de boala ei a fost Brian Austin Green, explicând că a preferat să lucreze în continuare.
Anul trecut, în luna octombrie, actrița a avut o discuție onestă alături de Sarah Michelle Gellar, celebră pentru rolurile din Buffy the Vampire Slayer și Cruel Intentions, despre cancer, dar și relația lor de prietenie. Shannen a povestit cu acea ocazie că și-ar dori ca persoanele din jur să vadă dincolo de acest diagnostic. „Aș vrea ca oamenii să nu audă cancer în stadiu IV și să se gândească la o persoană care nu se mai poate mișca, care trebuie să fie internată și care nu poate munci. Oamenii te anulează imediat, chiar dacă tu ești fericit și vrei să muncești. Așa că, împărtășesc asta, din dorința de a da o nouă perspectivă asupra acestui subiect”, a declarat Shannen Doherty pentru Entertainment Tonight.
Shannen Doherty este și ambasadoarea fundației Stand Up to Cancer, prin intermediul căreia își dorește să ajute persoanele care se confruntă cu această boală, dar și pe familiile acestora.
Foto: Hepta, Profimedia