Shannen Doherty, reuniune emoționantă cu actorii din Beverly Hills, 90210. Ce a declarat actrița, diagnosticată cu cancer de sân în stadiul 4

Shannen Doherty a vorbit onest despre lupta sa cu cancerul.

Shannen Doherty, Tori Spelling, Jason Priestly, Jennie Garth, Ian Ziering, Brian Austin Green și Gabrielle Carteris, actorii din faimosul serial Beverly Hills, 90210, s-au reunit în acest weekend în cadrul evenimentului 90s Con, din Tampa, Florida. Aceștia au urcat pe scenă pentru a discuta despre serialul din care au făcut parte, dar și pentru a răspunde la întrebările fanilor aflați la eveniment.


Spre finalul discuției, Shannen Doherty a fost aplaudată de publicul din sală, care și-a manifestat sprijinul și admirația pentru bătălia grea pe care aceasta o duce de câțiva ani de zile cu cancerul.

„Vă mulțumesc foarte mult', a spus Doherty cu lacrimi în ochi. „Știți cât de mult îmi place să plâng. Și se pare că o fac. Așa că, vă mulțumesc'.

„Duc o luptă pentru viața mea în fiecare zi. Cred că sunt foarte bună la asta', a mai spus Doherty, diagnosticată cu cancer de sân în stadiul 4.


Apoi, actrița în vârstă de 52 de ani, a mărturisit că acesta nu este singurul lucru la care se pricepe.

„Cealaltă profesie a mea este să mă logodesc, să mă căsătoresc și să divorțez, și mă descurc foarte bine', a glumit actrița, care s-a despărțit în aprilie de cel de-al treilea soț al ei, fotograful Kurt Iswarienko, după 11 ani de căsnicie.

Aceasta a mai anunțat publicul și că în noiembrie va lansa un nou podcast.

„Se va numi Lets Be Clear și va fi o biografie interactivă live. Așa că veți auzi tot ceea ce am refuzat să spun înainte'.

În luna iunie a acestui an, Shannen Doherty a împărtășit un videoclip în care le arăta oamenilor „cum poate arăta cancerul' cu doar câteva momente înainte de a fi operată pentru a i se îndepărta o tumoră la cap. De când a dezvăluit că se luptă cu cancerul, actrița și-a ținut fanii la curent cu noutățile din viața ei. Astfel, de această dată a oferit imagini surprinse înaintea unei operații pe creier.


„16 ianuarie 2023. Operație chirurgicală. Am avut o tumoră la cap pe care au vrut să o îndepărteze și, de asemenea, să facă o biopsie. E clar că încerc să fiu curajoasă, dar sunt pietrificată. Frica a fost copleșitoare pentru mine. Speriată de toate posibilele rezultate rele, îngrijorată de faptul că o părăsesc pe mama mea și de impactul pe care asta l-ar avea asupra ei. Îngrijorată că voi ieși din operație fără să mai fiu eu. Așa poate arăta cancerul', a mărturisit Shannen Doherty.

Shannen Doherty a oferit anterior o veste privind starea sa medicală. Actrița, care a anunțat în februarie 2020 că se confruntă cu cancer de sân în stadiul 4, a dezvăluit că a primit un diagnostic alarmant: metastaze cerebrale. Aceasta este o condiție ce se manifestă atunci când celulele canceroase se răspândesc de la sursa inițială până la creier, conform informațiilor oferite de Clinica Mayo.


„Pe 12 ianuarie a avut loc prima rundă de radiații. Teama mea este evidentă. Sunt extrem de claustrofobă și se întâmplau multe lucruri în viața mea. Sunt norocoasă, deoarece am doctori extraordinari precum Dr. Amin Mirahdi și tehnicienii extraordinari de la Cedar Sinai', a continuat ea. „Dar acea teamă…. Tulburarea….. momentul în care s-a întâmplat totul…. Așa poate arăta cancerul', a explicat ea alături de un videoclip de pe Instagram în care apare primind radioterapie.

În 2021, Doherty le-a spus fanilor că „se luptă pentru a rămâne în viață.'

„Nu vreau să mă port niciodată ca și cum aș fi pe moarte. Vreau doar să mă port ca și cum nu aș avea lucruri de bifat pentru că voi continua să lupt pentru a rămâne în viață', a spus ea la „Good Morning America' la acea vreme.


Citește și:
Linda Evangelista a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer de sân: „Știu că sunt cu un picior în mormânt’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people