Shannen Doherty, apariție spectaculoasă la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu metastaze cerebrale

Shannen Doherty a dezvăluit în luna iunie a acestui an că boala sa a avansat și că a fost diagnosticată cu mestastaze cerebrale.

Shannen Doherty, apariție spectaculoasă la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu metastaze cerebrale

În ciuda problemelor de sănătate cu care se confruntă, Shannen Doherty reușește să își păstreze optimismul și să arate fantastic! Iar cea mai bună dovadă în acest sens este ultima postare de pe Instagram a actriței în vârstă de 52 de ani. Doherty și-a cucerit fanii cu ținuta sa, formată dintr-un pulover oversized, o cămașă albă și o pereche de cizme lungi. Actrița și-a completat look-ul cu un smokey eyes și cu un coc prins lejer la spate. Shannen apare în imaginea care a strâns mii de like-uri alături de cei care s-au ocupat de look-ul său: hairstylistul Adir Abergel, make-up artista Hinako și stilista Laura Sophie.

În 2015, Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul din serialul Beverly Hills 90210, a fost depistată cu cancer de sân în stadiul IV. De atunci, actrița a suferit mai multe operații și a urmat tratamente de chimioterapie și radioterapie. În ciuda acestor eforturi, Shannen a dezvăluit în urmă cu câteva luni că starea sa de sanătate continuă să se agraveze, fiind diagnosticată și cu metastaze cerebrale.

În luna iunie a acestui an, Shannen Doherty a împărtășit un videoclip în care le arăta oamenilor „cum poate arăta cancerul” cu doar câteva momente înainte de a fi operată pentru a i se îndepărta o tumoră la cap. De când a dezvăluit că se luptă cu cancerul, actrița și-a ținut fanii la curent cu noutățile din viața ei. Astfel, de această dată a oferit imagini surprinse înaintea unei operații pe creier.

„16 ianuarie 2023. Operație chirurgicală. Am avut o tumoră la cap pe care au vrut să o îndepărteze și, de asemenea, să facă o biopsie. E clar că încerc să fiu curajoasă, dar sunt pietrificată. Frica a fost copleșitoare pentru mine. Speriată de toate posibilele rezultate rele, îngrijorată de faptul că o părăsesc pe mama mea și de impactul pe care asta l-ar avea asupra ei. Îngrijorată că voi ieși din operație fără să mai fiu eu. Așa poate arăta cancerul”, a mărturisit Shannen Doherty.

Votează-ți aici favoriții la ELLE Style Awards 2023 și câștigă super premii!

Shannen Doherty a oferit anterior o veste privind starea sa medicală. Actrița, care a anunțat în februarie 2020 că se confruntă cu cancer de sân în stadiul 4, a dezvăluit că a primit un diagnostic alarmant: metastaze cerebrale. Aceasta este o condiție ce se manifestă atunci când celulele canceroase se răspândesc de la sursa inițială până la creier, conform informațiilor oferite de Clinica Mayo.

„Pe 12 ianuarie a avut loc prima rundă de radiații. Teama mea este evidentă. Sunt extrem de claustrofobă și se întâmplau multe lucruri în viața mea. Sunt norocoasă, deoarece am doctori extraordinari precum Dr. Amin Mirahdi și tehnicienii extraordinari de la Cedar Sinai”, a continuat ea. „Dar acea teamă…. Tulburarea….. momentul în care s-a întâmplat totul…. Așa poate arăta cancerul”, a explicat ea alături de un videoclip de pe Instagram în care apare primind radioterapie.

În 2021, Doherty le-a spus fanilor că „se lupta pentru a rămâne în viață.”

„Nu vreau să mă port niciodată ca și cum aș fi pe moarte. Vreau doar să mă port ca și cum nu aș avea lucruri de bifat pentru că voi continua să lupt pentru a rămâne în viață”, a spus ea la „Good Morning America” la acea vreme.

Shannen Doherty a mărturisit că tratamentul o făcea să se simtă extrem de obosită și că de multe ori alegea să poarte pijamale cu imprimeuri amuzante pentru a se simți mai bine. Astfel, vedeta a recunoscut că umorul a ajutat-o să treacă mai ușor peste suferința ei.

„Chiar mă înveseleau? Da!! Arătam ridicol și în acest ridicol am găsit puterea de a râde de mine. Umorul m-a ajutat să trec peste ceea ce părea imposibil. Sper ca toți să găsim umor în situațiile imposibile”, a adăugat Shannen.

Citește și:
Noi detalii tuburătoare despre relația dintre P. Diddy și fosta iubită, Cassie. Cum i-ar fi pus rapperul viața în pericol artistei: „Ea tocmai fusese operată'

Foto: Arhiva ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people